Doua institutii guvernamentale britanice, Departamentul pentru Transporturi (DfT) si Ministerul de Interne (Home Office), ar fi fost implicate in discutii „secrete” privind implementarea unor vize temporare pentru a permite soferilor de camioane straini sa lucreze in Marea Britanie, relateaza Daily Telegraph, care citeaza o sursa apropiata situatiei.

Potrivit publicatiei, sursa guvernamentala a declarat ca „a existat o schimbare subtila de spirit in guvern” cu privire la solutia vizelor temporare pentru soferii de camioane.

Cu toate acestea, Ministerul de Interne, care are autoritate in aceasta privinta, s-ar opune puternic ideii de relaxare a controlului imigratiei.

Sursa mentionata a mai declarat pentru Daily Telegraph ca ”Ministerul de Interne va lua decizia finala in acest sens, astfel ca DfT are nevoie de cele mai bune dovezi”. In acest sens Departamentul pentru Transport ar fi solicitat industriei logistice „dovezi convingatoare” care sa arate efectele pe care un sistem de vize temporare le-ar produce la nivelul Regatului Unit.

Companiile de transport au avertizat in nenumarate randuri Guvernul de la Londra ca Marea Britanie se confrunta cu o lipsa de 100.000 de soferi de camioane ca urmare a pandemiei Covid-19 si a Brexitului.

In ultimii ani, transportul rutier de marfa din Marea Britanie a fost dominat de soferii din estul Europei, insa multi s-au intors acasa in timpul pandemiei si nu au mai putut sa se intoarca. Totodata, industria de profil acuza Guvernul britanic ca, prin modificarea tratamentului fiscal al platii soferilor, a fost anulata orice incercare de a recruta noi lucratori. 

DfT a introdus, in perioada 12 iulie - 8 august, o relaxare a aplicarii normelor UE privind orele de conducere pentru soferii de camioane care circula in Anglia, Scotia si Tara Galilor. Potrivit institutiei, masura reflecta circumstantele exceptionale care decurg din lipsa soferilor de vehicule grele, ce cauzeaza presiuni acute asupra lanturilor de aprovizionare.