Compania de logistică Hellmann Worldwide Logistics va prelua activitățile de transport aerian și maritim ale companiei sale partenere ATS-Hellmann Worldwide Logistics din Elveția, potrivit unui anunț al celor două companii. 

Odată cu înființarea propriei companii naționale elvețiene, Hellmann va prelua complet, la începutul anului 2023, serviciile furnizate anterior de ATS-Hellmann în domeniul transportului aerian și maritim internațional. Acest lucru creează „condițiile pentru extinderea strategică a portofoliului de produse și a prezenței sale pe piața din Elveția”, a explicat Hellmann.

„Pentru noi, înființarea companiei la nivel național în Elveția este o altă piatră de hotar în dezvoltarea strategică a rețelei Hellmann în Europa. Prin investiții țintite în portofoliul nostru local de servicii și împreună cu rețeaua noastră globală, dorim să consolidăm prezența Hellmann pe piață elvețiană pe termen lung", a precizat Jens Tarnowski, CEO regional Europa de Vest, Hellmann Worldwide Logistics. 

Din 1991, ATS-Hellmann este unitatea operațională pentru transportul aerian și maritim de mărfuri și este integrată în rețeaua globală Hellmann ca partener independent. 

De la 1 ianuarie 2023, activitățile anterioare și forța de muncă urmează să fie transferate la nou înființată Hellmann Worldwide Logistics Elveția. Hellmann a explicat că va rămâne în parteneriat cu Grupul ATS și va continua să-și folosească gama de servicii în viitor, inclusiv în zona de manipulare a mărfurilor aeriene.