În Marea Britanie, două milioane și jumătate de cutii și sticle de Coca Cola vor fi transportate numai cu trenul, renunțându-se astfel la utilizarea camioanelor.

Decizia aparține îmbuteliatorul britanic al băuturii, Coca-Cola Europacific Partners, care implementează un program de transfer a 15.000 de transporturi rutiere pe an cu trenul. 

”Aceasta va însemna evitarea circulației pe aproximativ 6,4 milioane de kilometri pe drum, reducerea traficului și a emisiilor poluante. O primă fază presupune o relocare între locurile de producție și depozitele terților din zona Londrei și Yorkshire”, au precizat reprezentanții Coca-Cola Europacific Partners.

Când programul va fi finalizat, compania intenționează să mute până la 18.000 de expedieri pe zi de pe șosea pe calea ferată. Această operațiune se desfășoară în colaborare cu expeditorul intermodal de marfă Maritime Transport și cu compania feroviară GB Freight. Cutiile și sticlele vor călători în trenuri în containere speciale de 34 și 35 de picioare.