Noile reglementări privind imigrarea, adoptate recent în Spania, par să nu fie suficiente pentru a rezolva problema deficitului de șoferi profesioniști, întrucât, spun companiile de transport, există numeroase obstacole birocratice care, în practică, împiedică încadrarea șoferilor din străinătate chiar dacă aceștia obțin permisiunea de a lucra.
De fapt, sunt puține țări cu care Spania are un acord pentru recunoașterea și validarea permiselor de conducere, iar dacă există, în multe cazuri, aceastea se referă exclusiv la permisul de categorie B, nu și la cel profesional.
În plus, solicitantul care dorește să susțină examenul pentru permisul de conducere trebuie să aștepte cel puțin opt luni, la care trebuie adăugat timpul necesar obținerii certificatului de aptitudine profesională. Drept urmare, timpul necesar pentru a putea pregăti un șofer profesionist străin în Spania poate depăși un an, timp în care își poate pierde abilitățile de conducere a vehiculelor de transport.
Potrivit diferitelor studii efectuate asupra situației ocupării forței de muncă, procentul companiilor din sectorul transporturilor care întâmpină dificultăți în ocuparea posturilor vacante de șoferi depășește 20%, estimându-se că peste 10.000 de locuri de muncă pentru conducători auto profesioniști vor deveni vacante din cauza lipsei de candidați disponibili, iar pe termen scurt și mediu va crește riscul ca dezvoltarea normală a lanțurilor de aprovizionare cu mărfuri și produse să fie afectată.
Potrivit companiilor spaniole de transport, această situație, prezentă atât în alte țări europene, cât și în restul lumii, este determinată de mai mulți factori, precum costul economic ridicat al accesării acestei profesii, duritatea desfășurării activității și condițiile de muncă oferite.
Pentru a încerca să atenueze această situație, Ministerul spaniol al Transporturilor, prin Direcția Generală Transport Terestru, a înființat un grup de lucru cu asociațiile care alcătuiesc Comitetul Național pentru Transport Rutier (CNTC) ), la care vor fi invitate toate organizațiile publice și private implicate în această problemă, cu scopul de a promova măsuri de rezolvare a problemei deficitului de șoferi profesioniști.