In primul trimestru al anului 2017, ISCTR, in urma activitatilor de inspectie si control a verificat in trafic 40344 autovehicule / ansambluri de vehicule rutiere, din care 34353 detinute de operatori / intreprinderi de transport din Romania si 5991 detinute de operatori de transport straini.
Conform Raportului de activitate dat publicitatii inspectorii din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul in Transportul Rutier, au intocmit 7039 procese verbale de constatare a contraventiei in trafic; 6139 pentru operatori/intreprinderi de transport din Romania si 900 pentru operatori de transport straini.
Totodata s-au efectuat 3329 controale la sediul intreprinderilor, printre care 2167 la intreprinderi de transport rutier, 485 controale la intreprinderi care desfasoara activitati conexe transportului rutier (activitati desfasurate de autogari), 391 controale la scolile de conducere auto, 127 controale la intreprinderi care desfasoara activitati conexe transportului rutier (activitați de intermediere) si 41 controale la furnizori de bunuri divizibile.
In urma acestor controale s-au intocmit un numar de 755 procese verbale de constatare a contraventiei.
Un punct de vedere:
Ca de fiecare data cand Inspectoratului de Stat pentru Controlul in Transportul Rutier prezinta un Raport de activitate constatam ca la nivelul cifrelor lucrurile sunt relativ neschimbate. Un numar relativ constant al actiunilor de control in urma carora exista si numar de procese verbale de contraventie. Aceste cifre reflecta pe de o parte activitatea concreta a ISCTR, iar pe de alta parte un lucru care in opinia noastra este mult mai important si anume ponderea transporturilor cu probleme (care sunt sanctionate contraventional) si calitatea serviciilor conexe. Poate ar fi bine ca in cadrul rapoartelor prezentate trimestrial ISCTR sa comunice si care a fost ponderea abaterilor care au stat la baza sanctiunilor contraventionale. In acest fel vom sti care este gradul de siguranta rutiera si al legalitatii transporturilor dar si transportatorii pot afla care sunt cele mai frecvente abateri si astfel sa le evite.