Numărul tot mai mare de persoane care intră în carantină în Germania, pe fondul răspândirii variantei Omicron, a început să provoace probleme serioase în industria de transport și logistică.

Companiile de transport își exprimă deja îngrijorarea cu privire la derularea în bune condiții a procesului de aprovizionare în industrie și comerț.

”Trebuie activat un pact de transport cu guvernul federal, ținând cont că țara suferă deja de un deficit situat între 60.000 și 80.000 de șoferi de vehicule comerciale”, a precizat Dirk Engelhardt, purtătorul de cuvânt al Asociației federale a companiilor de transport de marfă și logistică (BGL), citat de publicația RedaktionsNetzwerk Deutschland.

Potrivit acestuia, este necesar, în special, un plan de urgență. „De exemplu, dacă un val de îmbolnăviri lovește șoferii care lucrează pentru un lanț de supermarketuri, trebuie găsiți rapid înlocuitori de la alte companii de transport pentru a se asigura aprovizionarea punctelor de vânzare”, a spus Engelhardt, adăugând că această soluție ar trebui aplicată în toate sectoarele.

Asociația solicită, de asemenea, o mai mare flexibilitate în ceea ce privește atât interdicțiile de conducere și de odihnă pentru șoferi, cât și interdicțiile de conducere în timpul sărbătorilor legale, în cazul în care crește alarmant numărul de îmbolnăviri în industria transportului rutier. 

Organizația mai solicită, de asemenea, puncte mobile pentru testarea șoferilor de camion și se angajează să sprijine acest demers.