Asociațiile transportatorilor rutieri organizează miercuri, 29 septembrie 2021, între orele 06:00 – 16:00, în Piața Victoriei din București, un protest privind cele mai acute probleme din industria de transport rutier – reîncadrarea diurnei ca venit salarial, criza de pe piața RCA și carantinarea șoferilor profesioniști.

Astăzi, 28.09.2021, înainte de protestul transportatorilor, a apărut pe surse un nou Proiect de Lege privind amnistia fiscală, fiind semnat de către inițiatori, detalii aici. În vară a circulat tot pe surse o variantă asemănătoare, detalii aici. Până la ora transmiterii acestui comunicat de presă, pe site-ul Parlamentului nu era publicat acest proiect de lege.

Deși apreciem că noul proiect de lege va aduce o decizie în legătură cu amnistia fiscală, considerăm că protestul din data de 29 septembrie din Piața Victoriei din București trebuie să aibă loc întrucât transportatorii români sunt îngrijorați de faptul că procesul de aprobare în Parlament al noului proiect de lege privind amnistia fiscală este de lungă durată și de multe ori unele proiecte de lege au fost retrase. În același timp, proiectul de lege menține riscul reîncadrării diurnei în baza constatărilor Inspecției Muncii, cu un impact negativ semnificativ asupra competitivității transportatorilor români în UE, deja grav afectată de noile prevederi ale legislației europene aduse de Pachetul Mobilitate 1.

Totodată, nu este clar dacă proiectul de lege înlocuiește diurna pentru deplasările externe pentru toate domeniile de activitate și cum va fi afectată diurna pentru național. Dacă astăzi diurna se aplică conceptual și la național și la internațional cu valori diferite, noul proiect pare că tratează doar activitatea internațională, în timp ce pentru național rămâne conceptul de diurnă așa cum este în prezent stabilit prin legislație.

Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România - UNTRR - a publicat o notă de informare cu privire la diurnă – soluții pentru trecut, prezent și viitor – în care analizează scenariile vehiculate în prezent privind diurna, unde este abordat inclusiv proiectul de lege menționat mai sus.

România este singurul stat european care impozitează diurna, în timp ce state din Europa de Est, precum Polonia, Lituania sau Ungaria, își protejează proprii transportatori. Efectele acestei măsuri sunt devastatoare, cu atât mai mult cu cât taxarea se face retroactiv, penalitățile fiind imposibil de plătit de vreo firmă.

Totodată, Guvernul penalizează transportatorii pentru gradul mic de vaccinare a populației României. Astfel, șoferii profesioniști care nu sunt vaccinați sau nu au avut COVID-19 în ultimele 3 luni intră în carantină dacă revin din țări roșii și galbene din punct de vedere al gradului de risc de contaminare cu COVID-19.

Măsura este unică în Europa, șoferii profesioniști fiind exceptați de la măsura carantinei în toate țările, cu scopul de a menține lanțurile de aprovizionare cu marfă, așa cum recomandă și Comisia Europeană, care a creat în acest sens “culoare verzi” și a îndemnat la exceptarea de la carantinare a șoferilor profesioniști.

La acestea se adaugă și majorarea uriașă a tarifelor la asigurările RCA în urma falimentului City Insurance, criză la care au contribuit din plin autoritățile române printr-o supraveghere defectuoasă a sectorului RCA.

Transportul rutier este unul dintre cele mai competitive și mai importante sectoare economice ale României, doar în ultimii 4 ani având o contribuție la exportul de servicii de peste 22,3 miliarde euro. Transportul rutier și serviciile conexe generează circa 5% din PIB al României și angajează peste 350.000 de persoane.

 

UNTRR- Informații protest diurnă – București, Piața Victoriei, 29 septembrie 2021, detalii aici

***


Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) este o organizație profesională și patronală, neguvernamentală, independentă, apolitică, fondată în 1990 pe principii democratice, care promovează și apără interesele transportatorilor rutieri pe plan intern și internațional, înregistrând de la înființare până în prezent peste 16.000 de firme înscrise - operatori care efectuează transporturi interne și internaționale de marfă și persoane.