Inspectoratului de Stat pentru Controlul in Transportul Rutier a dat publicitatii raportul de activitate pe trimestrul III 2018.
In urma activitatii de inspectie si control desfasurata de catre inspectorii din cadrul ISCTR, in trimestrul III al anului 2018, au fost verificate in trafic 48823 autovehicule / ansambluri de vehicule rutiere, din care 43055 detinute de operatori / intreprinderi de transport din Romania si 5768 detinute de operatori de transport straini.
In urma acestor controale, au fost intocmite 9608 procese verbale de constatare a contraventiei in trafic; 9029 pentru operatori/intreprinderi de transport din Romania și 579 pentru operatori de transport straini.
Au fost controlate in trafic 2853 vehicule pentru verificarea respectarii maselor si/sau dimensiunilor maxim admise ocazie cu care s-au intocmit 297 procese verbale de constatare a contraventiei. De asemenea au fost controlate in trafic din punct de vedere tehnic 1506 vehicule iar nr. total de procese verbale de constatare a contraventiei aplicate a fost de 955.
Totodata s-au efectuat 2105 controale la sediul intreprinderilor, printre care 1039 la intreprinderi de transport rutier, 407 controale la intreprinderi care desfasoara activitati conexe transportului rutier (activitati desfasurate de autogari), 235 controale la scolile de conducere auto, 43 controale la intreprinderi care desfasoara activitati conexe transportului rutier (activitati de intermediere) si 376 controale la sediul furnizorilor de bunuri divizibile. In urma acestor controale s-au intocmit un numar de 528 procese verbale de constatare a contraventiei.
Este de remarcat numarul mare de autovehicule care in urma controlului ISCTR nu erau conforme din punct de vedere tehnic. Poate ar fi cazul ca Registrul Auto Roman – RAR sa verifice cu mai mare atentie activitatea celor care efectueaza ITP-ul, deoarece nu este posibil ca la peste 63% din autovehiculele controlate din punct de vedere tehnic sa se constate nereguli. Asta in conditiile in care verificarea tehnica periodica se efectueaza anual.