În pregătirea Legii bugetului pentru 2023, Guvernul italian ia în calcul introducerea unei taxe pe livrările la domiciliu, în cuantum de 10-20%, denumită de presa din Italia „taxa Amazon”. O decizie ar putea fi luată în zilele următoare.
Potrivit presei italiene, taxa ar afecta livrările efectuate cu vehicule „neecologice” și ar putea fi aplicată în funcție de nivelul cifrei de afaceri. Totodată, de la aplicarea taxei ar putea fi scutire livrările de alimente și bunuri de primă necesitate.
În acest moment, nu se cunoaște cine va plăti taxa, vânzătorul sau distribuitorul, dar este greu de crezut că suma suplimentară nu va fi transferată consumatorului final, ceea ce va duce la scăderea cererii. Oricum, se pare că Guvernul italian vrea să încurajeze comerțul de proximitate, în dauna celui electronic.
Drept urmare, criticile din partea comercianților online nu au întârziat să apară.
Asociația companiilor italiene din comerțul electronic, Netcomm, susține că taxa „nu ține cont de impactul real economic și de mediu al acestui sector asupra întregii economii a țării”, adăugând că „pune o frână unui sector strategic, precum cel al tehnologiei digitale, care deja încetinește din cauza inflației și a creșterii costurilor”.
Potrivit Netcomm, taxa ar afecta în special întreprinderile mici și mijlocii „care au găsit în mediul digital, în ultimii ani, o resursă strategică pentru dezvoltarea exporturilor, ajungând la consumatorii din întreaga lume datorită comerțului electronic”. O cercetare comandată de Netcomm arată că în comerțul electronic se generează venituri de aproximativ 58,6 miliarde de euro și reprezintă 19,2% din creșterea cifrei de afaceri a totalului activităților economice italiene.
Despre impactul asupra mediului, asociația arată că prin intermediul comerțului electronic „se reduce de patru până la nouă ori traficul generat de cumpărăturile în magazinele tradiționale, iar livrările către clienți reprezintă 0,5% din traficul total din zonele urbane. În plus, conform raportului firmei de consultanță Oliver Wyman, se pare că în comerțul electronic se generează de 1,5 până la 2,9 ori mai puține emisii de gaze cu efect de seră”.
Netcomm mai arată că, în 2019, în comerțul electronic din Italia activau 678.000 de companii și peste 290.000 de lucrători. ”În plus, magazinele tradiționale însele folosesc serviciile de livrare la domiciliu, iar efectele impozitării suplimentare ar avea, de asemenea, consecințe negative asupra costurilor afacerii lor, precum și asupra prețurilor destinate consumatorilor înșiși”.