Potrivit asociației Fita Can, lipsa șoferilor afectează serios și regiunea Marche din centrul Italiei, unde de-a lungul anilor s-a dezvoltat o activitate intensă de transport rutier, în special cu firme tip IMM. Astfel, firmele de transport și logistică din regiune sunt dispuse să angajeze cel puțin șapte sute de șoferi până la sfârșitul lui august.
În regiunea Marche, potrivit aceleiași surse, un singur tânăr abordează profesia de șofer de camion la fiecare alți zece care se pensionează. Riccardo Battisti, director de zonă, afirmă că unul dintre motivele închiderii celor 129 de companii de transport, din mai 2019 până în mai 2020, este tocmai lipsa șoferilor. Toate acestea în situaţia în care activitatea s-a reluat după pandemie, iar 88% dintre transportatorii din Marche declară că activitatea lor este stabilă sau în creștere.
Ca urmare, între intervențiile solicitate de Fita Cna se numără cererea ca Regiunea Marche să urmeze exemplul Lombardiei, care în iulie a lansat proiectul de acordare de subvenții pentru recrutarea şi formarea șoferilor