Numărul de kilometri efectuat de camioanele cu cel puțin patru axe pe autostrăzile germane cu taxe, serie ajustată sezonier, a scăzut cu 1,4% în iulie 2022 față luna anterioară, potrivit Oficiului Federal pentru Transportul Mărfurilor (BAG) și Oficiului Federal de Statistică (Destatis).
Comparativ cu luna similară de anul trecut, kilometrajul camioanelor în iulie 2022, serie ajustată sezonier, a fost cu 1,6% mai scăzut.
Atât BAG, cât și Destatis analizează și cifrele pentru fiecare stat federal. Astfel, cea mai mare scădere a numărului de kilometri în luna iulie, comparativ cu luna anterioară, serie ajustată sezonier, cu 2,6%, a avut loc în Saxonia.
Totodată, cele două instituții determină, din luna aprilie 2022, și indicatorii aferenți călătoriilor transfrontaliere, ce măsoară numărul de intrări și ieșiri peste graniță.
Potrivit statisticilor lunii iulie, traficul transfrontalier la toate punctele de frontierele a scăzut în iulie comparativ cu luna precedentă. Cea mai puternică scădere, cu 4,2%, serie ajustată sezonier, a fost la granița cu Polonia.
Kilometrajul camioanelor pe autostrăzi oferă indicii timpurii ale dezvoltării economice în industrie, potrivit Oficiului Federal de Statistică. Indicele poate fi, de asemenea, utilizat ca un indicator principal pentru dezvoltarea economică în unele state federale. Există o legătură clară între kilometrajul regional al camioanelor pe autostrăzile cu taxe și vânzările regionale în sectorul de producție.