Institutul National de Sanatate Publica a publicat, sambata, propunerile de masuri de relaxare care vor fi  aplicate dupa ridicarea starii de urgenta.

Potrivit documentului, accesul in mijloacele de transport este conditionat de purtarea obligatorie a unei masti medicale sau non-medicale, care sa acopere gura si nasul, iar numarul maxim de pasageri permis va fi limitat la cel mult jumatate din capacitatea maxima de transport a autovehiculului. Totodata, la imbarcare/debarcare, cat si pe timpul deplasarii, pasagerii vor respecta o distanta de minimum un metru unul de celalalt. 

Se va asigura maximizarea ratei de ventilatie a sistemului de aer conditionat (fara recircularea aerului din interior) si se vor mentine ferestrele deschise (cand este posibil) in timp ce vehiculul este in functiune. 

Se va efectua obligatoriu curatenia si dezinfectia vehiculului inainte de intrarea in traseu, precum si ulterior, la un interval de cel mult 4 ore. 

Pentru vehiculele care parcurg un traseu cu durata mai mare de 4 ore, se va efectua curatenia si dezinfectia vehiculului la inceputul si la finalul cursei. Va fi evitata maturarea uscata si alte actiuni mecanice pe suprafete potential contaminate pentru a reduce posibilitatea de dispersare a virusului. Se vor utiliza in schimb metode de curatare umeda.

Prin statiile de difuzare din cadrul mijloacelor de transport, acolo unde acestea exista, se vor comunica permanent informatii cu privire la masurile de prevenire a infectiei COVID-19.

De asemenea, conducatorii vehiculelor au obligatia de a pastra distanta sociala in timpul pauzelor si perioadelor de repaus pe drum, evitandu-se contactele cu alte persoane (soferi, pasager, persoane adiacente parcursului, etc).

in ceea ce priveste mijloace de transport in comun intra-urban de suprafata (autobuz, troleibuz, tramvai, microbuz) - companiile de transport vor lua masura separarii compartimentului dedicat conducatorului auto de restul spatiului destinat transportului pasagerilor.

Se vor marca cu un semn vizibil de culoare verde locurile permise pentru transportul pasagerilor, astfel incat sa se pastreze distanta de minim un metru intre pasageri. Pentru vehiculele cu cel putin doua usi, accesul in interiorul vehiculului se va realiza doar pe usa din partea frontala a vehiculului, iar coborarea pe cealalta usa/ celelalte usi. Pentru microbuzele care efectueaza transport intra-urban este permis doar transportul persoanelor pe scaune, cu respectarea regulilor generale prezentate mai sus.

in ceea ce priveste mijloace de transport in comun inter-urban/ international rutier (autobuz, autocar, microbuz), se vor marca cu un semn vizibil de culoare verde locurile permise pentru transportul pasagerilor, astfel incat sa se pastreze distanta de minim un metru intre pasageri, iar companiile de transport vor lua masura separarii compartimentului dedicat conducatorului auto de restul spatiului destinat transportului pasagerilor.

Pentru vehiculele cu cel putin doua usi, accesul in interiorul vehiculului se va realiza doar pe usa din partea frontala a vehiculului, iar coborarea pe cealalta usa/ celelalte usi.

in ceea ce priveste transportul in comun pe caile ferate - se vor marca cu un semn vizibil de culoare verde locurile permise pentru transportul pasagerilor, astfel incat sa se pastreze distanta de minim un metru intre pasageri, iar pentru vagoanele de tip cuseta sau vagoanele de dormit se va permite transportul unui singur pasager per compartiment, cu exceptia membrilor aceleiasi familii.

Este interzisa introducerea vagoanele de tip restaurant in componenta garniturilor. Pentru toaletele din vagoane este obligatorie asigurarea apei curente, sapun lichid si dezinfectant de maini.

Pentru transportul de persoane cu metroul pe reteaua de cai ferate subterane si supraterane - se vor marca cu un semn vizibil de culoare verde locurile permise pentru transportul pasagerilor, atat pentru transportul in picioare cat si pentru transportul pe scaune, astfel incat sa se pastreze distanta de minim un metru intre pasageri.

De asemenea, accesul in statiile de metrou se va realiza in mod controlat, astfel incat pe peroanele de asteptare pasagerii sa poata pastra distanta de minim un metru intre ei. 

Setul de masuri propuse poate fi consultat pe site-ul institutiei, www.insp.gov.ro, sectiunea Comunicate. Toate observatiile si propunerile celor interesati pot fi transmise la adresa de mail propuneri.relaxare@ms.ro.