Nokian Heavy Tyres a lansat patru noi dimensiuni pentru gama de anvelope de remorca CT. Anvelopele CT sunt potrivite pentru o gama versatila de activitati in care se impune transportul unor incarcaturi de mare tonaj, chiar si pe suprafete accidentate.
Anvelopa CT, in dimensiunea 650/55R26.5, lansata in urma cu trei ani, a primit in gama patru noi dimensiuni. „Masa incarcaturilor agricole care se transporta astazi, atat pe terenurile agricole, cat si pe sosele, este deosebit de mare. In afara operatiunilor agricole, clientii nostri efectueaza o gama larga de operatiuni contractate. Anvelopele agricole traditionale pot sa nu fie adecvate pentru utilizarea in conditii extreme ori utilizarea acestora poate sa nu fie profitabila din punct de vedere economic, din cauza ratei de uzura rapide sau a susceptibilitatii de strapungere. De aceea am dezvoltat gama de anvelope CT,” declara Tero Saari, Project Manager Nokian Heavy Tyres.
Unul dintre avantajele anvelopelor CT este durabilitatea. Suprafata de rulare variaza intre 22 si 27 milimetri, ceea ce reprezinta cu 5 pana la 29 de procente mai mult decat la anvelopele competitorilor. Grosimea suprafetei de rulare alaturi de compusul de cauciuc durabil din care anvelopa este realizata ii extind durata de viata.
Trei benzi de otel se afla introduse sub compusul din care este realizata banda de rulare a anvelopelor CT, spre deosebire de cele doua uzuale, ceea ce creste capacitatea de incarcare suportata, imbunatateste stabilitatea si ajuta la prevenirea perforarii acesteia. Structura robusta a anvelopelor CT permite transportul unor incarcaturi cu o greutate sporita, chiar si pe teren stancos.
Suprafata de contact a anvelopelor CT este cu peste 10 procente mai mare decat a anvelopelor competitoare similare de pe piata, ceea ce reprezinta un grad mai mic de compactare a terenului si mai multa stabilitate in situatii precum descarcarea remorcilor. Suprafata de contact marita si structura solida a anvelopelor imbunatateste, de asemenea, confortul si siguranta pe carosabil, unde cisternele agricole foarte incarcate sau remorcile utilizate pentru terasamente sunt supuse unor sarcini laterale extreme la viraj. Suprafata de contact crescuta permite, de asemenea, utilizarea unui tractor cu aceeasi putere pentru a tracta incarcaturi cu greutate sporita.
Profilul anvelopei prezinta o dispunere asimetrica a blocurilor de rulare, care reduce considerabil nivelul de zgomot. In plus, profilul anvelopei a fost conceput pentru o autocuratare optima, impiedicand astfel acumularea de sol si pietre intre caneluri.
Anvelopele Nokian CT:
Noi dimensiuni (disponibile din ianuarie 2017):
560/60R22.5
600/50R22.5
600/55R26.5
600/60R30.5
Dimensiunea originala:
650/55R26.5
Nokian Tyres a fost fondata in 1988, insa isi are radacinile in anul 1898, cand a fost infiintata Suomen Gummitehdas Oy sau Fabrica de cauciuc finlandeza. Compania este cel mai nordic producator de anvelope din lume. In 2015, cifra de afaceri neta a companiei a fost de aproximativ 1,4 miliarde euro, iar la finalul anului numarul angajatilor a fost de 4.400. Sediul central al Nokian Tyres se afla in Nokia, Finlanda, iar sediul european este la Praga.