Numărul companiilor de transport înregistrate în Belgia este de 10.491 de entități, cu aproape 5% față de anul trecut, au anunțat transportatorii reuniți în organizația UPTR.

Potrivit sursei citate, comparativ cu 2017, numărul companiilor din domeniu a urcat cu 22%. 

„Industria noastră crește ca niciodată. Aceste rezultate sunt obținute în pofida Brexit-ului și a crizei de sănătate. Cu toții am început să cumpărăm din ce în ce mai mult online și asta a stimulat în mod natural creșterea în sectorul transporturilor”, a afirmat spune Michael Reul, secretarul general și purtătorul de cuvânt al UPTR.

Cu toate acestea, și companiilor belgiene de transport se confruntă cu deficitul de șoferi.

„Avem acum aproximativ 5.000 de posturi vacante. Este la fel peste tot: recrutarea de angajați calificați este astăzi cea mai mare provocare din industrie. Există de lucru pentru toată lumea. Și asta într-un sector care este, fără îndoială, foarte stabil și mai solid din punct de vedere financiar ca niciodată. Investiția în obținerea unui permis de conducere C sau CE pentru conducerea unui camion este cu siguranță una înțeleaptă astăzi”, a adăugat Michaël Reul.