O serie de asociații europene de logistică și camere de comerț au depus o nouă plângere la Comisia Europeană privind interdicția de conducere pe timpul nopții pe Autostrada Inntal din Tirol, considerând măsura adoptată de Austria drept o încălcare a legislației UE. 

Executivul comunitar urmează să decidă dacă interdicția, în vigoare de la 1 ianuarie 2021, reprezintă o restrângere masivă atât a libertății de transport garantată de tratatele UE, cât și a libertății de circulație a mărfurilor în cadrul Uniunii.

Secțiunea de pe Autostrada Intall afectată de interzicerea generală a conducerii pe timp de noapte a camioanelor este cea mai importantă legătură rutieră dintre Germania și Italia. 

Potrivit companiilor de transport și logistică, măsură este disproporționată și le afectează în mod semnificativ interesele economice. 

Interdicția de a conduce noaptea a fost introdusă și justificată cu scopul de a îmbunătăți calitatea aerului. „Totuși, efectul este contrar: reducerea drastică a ferestrei de timp deschise pentru circulația rutieră de marfă în orele de zi duce la aglomerarea inutilă a traficului și are cosecințe asupra consumului de combustibil și a calității aerului, din cauza ambuteiajelor artificiale create”, se arată în scrisoarea asociațiilor logistice trimisă Comisiei. 

În plus, interdicția de a conduce noaptea discriminează foarte multe companii de transport, pentru că numai cele care încarcă sau descarcă în zona centrală a Tirolului sunt exceptate de la interdicția de a conduce noaptea. 

Potrivit asociațiilor de logistică, alte moduri de transport, cum ar fi calea ferată, au capacități mult prea reduse și nu reprezintă o alternativă viabilă la transportul rutier.

Comisia Europeană va examina plângerea oficială în termen de 12 luni și va decide dacă inițiază o procedură oficială de încălcare a dreptului comunitar împotriva Austriei.

Pe de altă parte, asociațiile de logistică analizează și posibilitatea de a depune o plângere oficială la Comisia Europeană și împotriva celorlalte măsuri aplicate în traficul de camioane din Tirol, cum ar fi interzicerea sectorială a conducerii și dozajul vehiculelor grele.