Guvernul britanic a purtat discutii in regim de urgenta cu retailerii, companiile de logistica si angrosistii, pe fondul lipsei soferilor de camioane, care ameninta sa lase goale rafturile supermarketurilor, relateaza cotidianul The Guardian.

Potrivit publicatiei, oficialii Departamentului pentru Mediu, Alimentatie si Afaceri Rurale (Defra) au analizat o serie de solutii potentiale, inclusiv relaxarea restrictiilor privind programul de lucru al soferilor si cresterea capacitatii de testare pentru obtinerea permiselor de conducere a camioanelor si a celei de instruire a soferilor.

De asemenea, Defra ia în considerare includerea soferilor pe lista oficiala a joburilor cu deficit de personal, pentru a facilita aducerea lucratorilor din strainatate.

Companiile de transport au avertizat ca Marea Britanie se va confrunta in aceasta vara cu o penurie de alimente, din cauza pierderii a 100.000 de soferi de camioane ca urmare a pandemiei Covid-19 si a Brexitului.

In ultimii ani, transportul rutier de marfa din Marea Britanie a fost dominat de soferii din estul Europei, însa multi s-au întors acasa în timpul pandemiei si nu au mai putut sa se întoarca. Totodata, industria de profil acuza Guvernul britanic ca, prin modificarea tratamentului fiscal al platii soferilor, a fost anulata orice incercare de a recruta noi lucratori. 

Surse citate de Guardian au declarat ca Defra si-a exprimat îngrijorarea ca lipsurile potentiale din magazine ar duce la panica la cumparare si la revenirea comportamentului de stocare declansat în primavara anului 2020.

Exista, de asemenea, temeri ca problemele se vor agrava odata ce afacerile din sectorul ospitalitatii se vor putea redeschide complet luna viitoare.

Asociatia industriei de transport si logistica, Logistics UK, a precizat ca aproape 30% dintre firmele sale membre cauta degeaba soferii.

Tesco, cel mai mare comerciant cu amanuntul din Marea Britanie, a declarat ca lipsa soferilor genereaza 48 de tone de deseuri alimentare în fiecare saptamâna, echivalentul a doua încarcaturi de camioane.

Lipsa conducatorilor auto din Marea Britanie se adauga deja problemelor legate de lipsa lucratorilor în întreaga industrie alimentara, inclusiv în ambalare, productie si depozitare.