Mai mult de o treime dintre companiile europene de transport rutier intentioneaza sa isi extinda operatiunile in alte tari, cele mai multe fiind din Marea Britanie, potrivit unui sondaj realizat de DWF, companie internationala de consultanta juridica si de afaceri.
In pofida provocarilor generate de Brexit si de pandemia de coronavirus, sondajul arata ca firmele de transport din Irlanda, Spania, Italia, Germania si Polonia iau in calcul expansiunea in strainatate
Pe de alta parte, 38% dintre companiile care transporta marfuri in Marea Britanie au declarat ca au in vedere in prezent mutarea sau stabilirea de noi baze in Regatul Unit. Italia a fost urmatoarea locatie cea mai populara, cu 31% dintre optiuni, Germania si Polonia, ambele cu 30% si Spania, cu 26%.
DWF subliniaza ca, desi dorinta de a se extinde in alte tari europene poate fi partial determinata de oportunitati, unele companii sunt obligate sa isi reconsidere modelele de afaceri din cauza modificarii normelor referitoare la perioada de odihna saptamanala pentru soferi. Intr-adevar, sondajul a aratat ca majoritatea firmelor internationale de transport rutier trebuie sa faca schimbari in operatiunile lor pentru a face fata noilor reglementari UE privind perioadele de repaus ale soferilor.
Astfel, 63% dintre respondenti au declarat ca vor face schimbari astfel incat soferii implicati in transportul international sa poate reveni acasa, unde compania are sediul central, in timp ce 36% dintre cei chestionati au declarat ca vor incerca sa infiinteze una sau mai multe baze suplimentare, pentru a permite conducatorilor auto sa parcurga trasee scurte cand se intorc din calatoriile internationale.
”Sondajul nostru arata clar ca factorii de decizie europeni in domeniul transportului rutier se pregatesc pentru extindere si schimbare. A existat o perioada de consolidare si schimbare pe piata in acest an turbulent si, pe masura ce lucrurile se stabilizeaza, apar oportunitati din remanierea pietei. Este pozitiv sa vedem un apetit puternic pentru extinderea pe piata logistica din Marea Britanie, in pofida problemelor legate de Brexit si de controalele la frontiere din acest an. Unele dintre acestea vor fi determinate de oportunitatile care decurg din piata post-Covid / post Brexit, altele sunt conduse de necesitatea de a reactiona la schimbarile din Regulamentul UE care impun conducatorilor auto sa se intoarca regulat acasa”, a explicat Vikki Woodfine, partener si directorul Departamentului de transport rutier si logistica in cadrul DWF.
In pofida optimismului manifestat de unele companii participante la sondaj, piata continua sa identifice unele bariere. Astfel, sondajul a constatat ca Brexit-ul si lipsa liberei circulatii in UE reprezinta o preocupare pentru 39% dintre respondentii, in timp ce 42% dintre companiile de transport considera ca reglementarile complexe pe care le implica infiintarea operatiunilor sunt o bariera in calea stabilirii unei baze in Regatul Unit.