Ministerul Transporturilor a publicat in data de 10 octombrie, spre dezbatere publica, Proiectul de Ordin al ministrului transporturilor pentru modificarea și completarea Normelor metodologice privind aplicarea prevederilor referitoare la organizarea şi efectuarea transporturilor rutiere şi a activităţilor conexe acestora stabilite prin Ordonanţa Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere aprobate prin Ordinul ministrului transporturilor şi infrastructurii nr.980/2011.
Referitor la Proiectul de modificare mai sus mentionat, Ministerul Transporturilor a plecat de la inceput cu stangul... titlul fiind scris cu greseli, greseli care denota atat superficialitatea initiatorului, cat si lipsa de respect pentru persoanele fizice sau juridice interesate cu privire la proiectul de act normativ.
Trecand insa la lucruri serioase, observam ca in locul unui instrument de motivare, acest proiect, are un “Referat de aprobare” care in loc sa prezinte motivatii pertinente privind modificarile dorite, reaminteste ministerului (ca si cum ministerul nu ar sti acest lucru), care sunt atributiile Autoritatii Rutiere Romane (ARR)... !!!
Referatul de aprobare care inlocuieste un instrument de motivare real, nu respecta Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informatii de interes public, dar mai ales nu aduce nici un argument referitor la transportul rutier de persoane prin servicii ocazionale in trafic national, care sa poata constitui un motiv de modificare a Normelor stabilite prin OG 27/2011.
Daca nu exista motive, atunci ce se ascunde in spatele acestui proiect?
Din parcurgerea textului proiectului se poate observa ca problema pleaca de la anumite firme de transport care efectueaza cursele de linie sub forma ocazionalelor, deranjând se pare pe cei care fac curse interjudetene.
Autoritatile, in loc sa mearga spre liberalizarea transportului de persoane, incearca sa inaspreasca legea.
Suntem singura tara din Europa in care transportatorii sunt obligati sa raporteze cursele ocazionale catre o autoritate de stat.
Nimeni nu contesta faptul ca transportul de persoane, pentru a se desfasura in siguranta si in conditii civilizate pentru calatori, trebuie sa se supuna unor reglementari.
Problema este cat trebuie si unde trebuie sa intervina autoritatea care reglementeaza transporturile...
Nu vom intra in problemele tehnice propuse, ne mira doar faptul ca “o lege”, indiferent cum se numeste ea, contine la “Norme”, un AVIZ IMPORTANT ...!!!
Mai periculoase decât ordinul in sine, aceste precizari ce caracter au?
Nimeni nu stie daca aceste precizari au caracter obligatoriu, cum si in ce temei vor fi ele sanctionate in caz de nerespectare...
Ce semnificatie pentru legalitatea si mai ales pentru siguranta transporturilor are o lista a pasagerilor transmisa cu 24 de ore inainte de efectuarea cursei... este vorba doar de birocratie excesiva si de ingradire a dreptului la libera circulatie a persoanelor.
Chiar si in situatia transporturilor aeriene (unde lista pasagerilor de la bordul avionului este o necesitate reala), se pot face modificari de persoane inainte cu cateva minute de decolare – modificari care costa uneori mai mult decat biletul in sine, dar se pot face.
La o cursa auto, cand pleaca copiii in excursie, daca un copil se hotaraste in ultima clipa sa mearga, nu poate pleca ca nu-i stie ARR-ul numele?
Se pare ca Ministerul Transporturilor la presiunea unor firme de transport interesate sa ramana singure si fara concurenta pe piata, firme care au si sprijin politic (mai mult sau mai putin dezinteresat), cauta sa ingradeasca posibilitatea cresterii prin concurenta a gradului de siguranta si confort a pasagerilor.
Fiind singure pe piata, beneficiare unice a unor trasee, figurat vorbind “mostenite din tata in fiu”, firmele de transport abdica frecvent atat de la normele de siguranta cat si de la cele de minim confort asigurat pasagerilor.
Zilnic, (mai ales la cursele scurte care fac legătura intre orasele mari si comunele apropiate), circula microbuze supraaglomerate, cu calatori in picioare, in conditii precare de siguranta si confort. Despre evaziune fiscala, despre cate bilete se elibereaza pasagerilor, nici nu mai este cazul sa amintim.
Lipsa de concurenta reala si activitatea inspectorilor ISCTR care “inchid ochii” la abaterile frecvente ale celor care efectueaza curse regulate, fac ca transportul de persoane, desi extrem de solicitat, sa fie, nu la standarde europe, dar nici macar la standarde acceptabile.
Urmariti in trafic autobuzele si microbuzele care efectueaza curse judetene si interjudetene... unele sunt pirat si nu declara nici o cursa. Chiar daca noua modificare legislativa va intra in vigoare aceste microbuze tot nu vor intra in legalitate. O parte din vehiculele folosite sunt vechi, cu vopseaua scorojita, ruginite si mai ales modificate...
Si transportul public local este in aceeași situatie. Daca sunt intreprinderi de transport in tara care efectueaza acest curse la standarde europene, Regia Autonoma de Transport Bucuresti este la polul opus. In orice capitala europeana mijloacele de transport respecta un grafic la noi a ramas tot ca inainte de 1989, autobuzul vine, cand vine, daca vine...
Ministerul Transporturilor trebuie sa inteleaga ca liberalizare, nu inseamna haos. Ci inseamna calitate pentru consumatori. Firmele se vor tria singure si vor ramane doar cele care într-adevăr merita. Germania fiind un exemplu bun de urmat in acest domeniu.
Din pacate, trebuie sa o spunem deschis, autoritatile care se ocupa de reglementarea transporturilor din Romania nu sunt preocupate nici de nevoile calatorilor si nici de siguranta acestora in trafic. Cand autoritatile care reglementeza vor circula o saptamana cu mijloacele de transport intre Bucuresti si localitatile limitrofe vom vedea daca vor mai proteja firmele care transporta oamenii in picioare, inghesuiti si nerespectand orarul.
Autoritatile sunt preocupate cum sa distruga si transportul public de calatori urban si cel care merge si cel care nu merge si sa il dea pe mana anumitor firme.
De mai bine de un an Ministerul Transportului se cearta cu Ministerului Dezvoltari pe noul proiectul al Legii serviciilor de transport public local. Proiectul propus de MDRAP este net superior celui sustinut de MT.
MDRAP a avut grija ca noul proiect de lege sa respecte Regulamentul CE 1370/2007 privind serviciile publice de transport feroviar și rutier de călători si urmareste garantarea unor servicii de transport de călători sigure, eficiente și de o înaltă calitate prin intermediul concurenței reglementate, garantând în același timp transparența și buna funcționare a serviciilor publice de transport de călători și eliminarea disproportiilor între întreprinderile de transport din diferite state membre care pot da naștere unor denaturări substanțiale ale concurenței.
Conform acestui regulament incepând cu 3 decembrie 2019, toate contactele de servicii publice rutiere trebuie sa fie atribuite cu respectarea Regulamentului 1370/2007 . În această perioadă de tranziție, statele membre trebuie să ia măsuri pentru a se conforma treptat dispozițiilor R 1370/2007, cu scopul de a evita eventuale probleme structurale grave legate, în special, de capacitatea de transport.
Autoritatile din Romania, intarzie aplicarea Regulamentului mai devreme, siguranta si eficienta calatorilor nu conteaza, conteaza doar interesul de grup.
Ne miram totusi, de ce dupa atatia ani de licitatii trucate si procese pe rol in care reprezentantii autoritatilor responsabile cu alocarile curselor au fost demascati ca au luat spaga pentru aranjarea acestora, Consiliul Concurentei nu se sesizeaza privind conditiile care incalca dreptul de acces la piata. Firmele noi nu isi pot face loc. Daca amintim doar conditia de vechime pe traseu vedem ca firmele care au licenta, o au pe viata. Probabil dupa ce UE ne va obliga sa liberalizam piata, se va sesiza si Consiliul Concurentei.
In aceste conditii, rezistenta, atat a autoritatilor, cat si a operatorilor "castigatori" este usor de inteles.
Daca firmele care acum opereaza ar citi mai mult regulamentul UE si s-ar uita si la germani ar vedea ca ar avea mult mai mult de castigat si ar fi mai acoperiti de lege, decat sunt acum.
A pune noi obligatii birocratice transportatorilor care lucreaza corect nu va rezolva problema curselor clandestine. Acestea vor fi rezolvate doar de un control corect si sustinut al tuturor autoritatilor de control ISCTR, RAR si politia rutiera.
In esenta, ca si consumatori ai transportului public urban si extraurban propunem Ministerului Transporturilor, sa renunte la un proiect fara motivatie, abuziv si “cu dedicatie” si sa ia in considerare si sa aplice Regulamentul (CE) Nr. 1370/2007 al Parlamentului European si al Consiliului din 23 octombrie 2007, care stipuleaza ca anul 2018 ar trebui sa marcheze liberalizarea completa a transportului de persoane in UE, inclusiv serviciul public.
sursa foto: isctr