În ultimii ani, transportul intermodal european a înregistrat o creștere constantă, care a rezistat chiar și în timpul pandemiei. Însă rezultatele din primul trimestru al anului 2022 arată o încetinire a activității, ritmul de creștere fiind de 5,14%, o valoare mai mică decât în 2021, potrivit datelor publicate de Uniunea Internațională pentru Transport Combinat Rutier-Feroviar (UIRR).
Organizația consideră că printre principalele cauze care au determinat această situație se numără războiul din Ucraina și o serie de lucrări majore de modernizare a rețelei feroviare, care au redus capacitatea totală de transport și au provocat întârzieri în circulația trenurilor. Asociația nu critică lucrările în sine, care vor îmbunătăți performanța întregii rețele, ci mai degrabă lipsa de coordonare între organismele naționale și influența redusă a coordonatorilor coridoarelor TEN-T. ”Pe măsură ce trenurile circulă cu întârziere sau chiar sunt anulate, prețul acestor trasporturi crește din cauza scumpirii energiei, care favorizează astfel modul rutier în detrimentul căii ferate”, explică reprezentanții UIRR.
Pe de altă parte, organizația reamintește că problemele generate de pandemie nu s-au încheiat, arătând că răspândirea variantei Omicron în China și restricțiile introduse de guvernul de la Beijing afectează legăturile feroviare dintre China și Europa, care oricum suferă în contextul războiului din Ucraina, deoarece majoritatea trenurilor trec prin Rusia și Belarus.
Cu toate acestea, Uniunea Internațională pentru Transport Combinat Rutier-Feroviar estimează o ușoară îmbunătățire a activității în cursul anului, determinată de scăderea dependenței Europei de importurile de petrol și gaze din Rusia.