Guvernul britanic a actualizat regulile pe care conducatorii de vehicule de marfa si alti angajati ai detinatorilor de licente comunitare pentru transportul international de marfuri trebuie sa le respecte la intrarea in Anglia, subliniind ca, inainte de a ajunge in tara, acestia trebuie sa completeze in continuare formularul de localizare, dar ca nu trebuie sa efectueze un test Covid.

Pentru tarile din lista verde sau portocalie

Regulile se aplica daca soferii de camion si-au petrecut ultimele 10 zile, inainte de a ajunge in Anglia, intr-o tara din lista verde sau chihlimbar:

- izolarea de alte persoane in cabina camioanului pe tot parcursul perioadei petrecute in Anglia.

- pentru rezidentii din Marea Britanie, carantina se poate efectua acasa, timp de 10 zile, in cazul in care nu acestia nu lucreaza.

- testarea va continua in tot acest timp.

- daca timpul petrecut in Anglia depaseste 2 zile, este obligatorie efectuarea unui test Covid in ziua 2 sau inainte, intre zilele 3 si 5 si intre zilele 6 si 8.

- nu este necesara rezervarea unui test Covid inainte de sosirea in Anglia.

- daca se calatoreste in fiecare zi, soferii sunt obligati sa faca un test Covid rapid cel putin o data la 3 zile.

Pentru tarile din lista rosie

Regulile se aplica daca soferii de camion si-au petrecut ultimele 10 zile, inainte de a ajunge in Anglia, intr-o tara din lista rosie (cu exceptia Turciei)

- soferii sunt obligati sa intre in carantina intr-un hotel aprobat de guvern si sa efectueze un test Covid in ziua 2 si ziua 8.

Pentru Turcia

- soferii care au fost in sau au tranzitat Turcia in cele 10 zile anterioare sosirii in Marea Britanie nu trebuie sa intre in carantina intr-un hotel. Daca acestia stau in Marea Britanie mai mult de 2 zile, vor fi obligati sa efectueze un test Covid in ziua 2 sau mai devreme, intre zilele 3 si 5 si intre zilele 6 si 8.

- daca se calatoreste in fiecare zi, soferii sunt obligati sa faca un test rapid cel putin o data la 3 zile. Totodata, trebuie sa urmeze instructiunile de sedere in cabina.

Soferii de camioane trebuie sa prezinte autoritatilor un document care sa ateste ca intrarea in Anglia face parte din obligatiile de serviciu, precum o scrisoare de la angajator, o nota de transport sau licenta de operator.