Rhenus vrea să furnizeze servicii neutre din punct de vedere al emisiilor de carbon, până în 2045, și pentru transporturile cu încărcături complete (FCL), după ce anterior își asumase angajamentul pentru decarbonizarea transporturilor cu încărcături parțiale.
Drept urmare, Grupul Rhenus face pași suplimentari în foaia sa de parcurs privind durabilitatea și caută în mod activ opțiuni de transport durabil. Compania pregătește, totodată, un instrument care să promoveze vizibilitatea amprentei de carbon pentru transporturile sale aeriene și oceanice la nivel global, explorând alternative de biocombustibil pentru a avea mai puține emisii și căutând mai multe oportunități de parteneriat.
La sfârșitul anului 2021, Rhenus s-a angajat să atingă neutralitatea carbonului pentru toate transporturile sale cu încărcături parțiale (LCL) până în 2030. Potrivit companiei, inițiativa a obținut rezultate pozitive la scurt timp, odată cu lansarea proiectului-pilot de decarbonizare a transporturilor din Germania, începând cu acest an. De altfel, ClimatePartner, o companie germană care promovează soluții pentru tranziția energetică i-a eliberat și un certificat care atestă neutralitatea din punct de vedere al emisiilor de carbon a tuturor transporturilor de export finalizate în primul trimestru al anului 2022.
„Rhenus se străduiește să conducă tranziția sectorului logistic către o industrie mai durabilă. Echipa caută în mod constant modalități de a contribui și de a da un exemplu în dezvoltarea unor moduri de transport mai ecologice și mai durabile pentru transporturile oceanice de marfă. De aceea am început să ne concentrăm pe furnizarea de soluții ecologice pe piața asiatică, una dintre căile comerciale cu cea mai rapidă creștere din lume, înainte de a extinde aceste inițiative”, a declarat Jan Harnisch, CEO Rhenus Air & Ocean. Global.