În luna iunie 2022, ELA - Autoritatea Europeană a Muncii a coordonat mai multe inspecții rutiere comune cu participarea autorităților din 18 state membre ale UE, printre care și România. În total, inspecțiile au avut loc în 8 țări.

În mod obișnuit, în timpul unor astfel de inspecții, autoritățile controlează aplicarea Pachetului Mobilitate 1 și a prevederilor Lex specialis privind detașarea șoferilor, precum și respectarea regulilor generale privind timpii de conducere și perioadele de odihnă, utilizarea tahografului, sarcina maximă, încălcări ale regulilor privind salariile și timpul de lucru.

ELA și inspectoratele de muncă ale statelor membre participante au organizat, coordonat și executat inspecțiile în cooperare cu Autoritățile de Circulație Rutieră, precum și cu Roadpol.

Autoritatea Europeană a Muncii (ELA) a sprijinit și a facilitat participarea observatorilor din partea diferitelor autorități naționale ale statelor membre UE.

La inspecțiile rutiere privind Pachetul Mobilitate 1 coordonate de ELA au participat și autoritățile române. Conform ELA, țările care au participat la inspecții au fost: Belgia, Bulgaria, Croația, Grecia, Letonia, Estonia, Slovenia, România, Slovacia, Spania, Italia, Țările de Jos, Lituania, Polonia, Franța, Danemarca, Irlanda, Malta.

Detalii privind inspecțiile coordonate de ELA:

  • Belgia, la Zeebrugge, cu participarea autorităților bulgare.
  • Bulgaria, regiunea Blagoevgrad, cu participarea autorităților din Croația, Grecia și Letonia
  • Croația, regiunea Zagreb, cu participarea autorităților din Estonia, Slovenia, România, Slovacia și Spania
  • Italia, Vicenza, cu participarea Sloveniei
  • Olanda, regiunea Zwolle, cu participanți din partea autorităților române și lituaniene
  • Lituania, Klaipeda, cu participanți din partea autorităților spaniole, slovace și poloneze
  • Franța, zona Bordeaux și încă una în zona Dijon, cu participanți din Slovenia și Danemarca.
  • Spania, zona metropolitană Madrid, cu participanți din partea autorităților din Irlanda și Malta.

În plus, ELA precizează că multe țări au efectuat inspecții interne în timpul săptămânii de acțiune. Aceste țări sunt:

  • Grecia
  • Cipru
  • Malta
  • Irlanda