Noua generatie Scania Interlink High Decker a aparut pe piata in urma cu doar cateva saptamani. Primul autocar din aceasta serie a iesit de pe lina de productie, fiind livrat operatorului norvegian JVB.

 

Modelul a fost construit la centrul de productie Scania din Lahti (Finlanda) si se alatura noii familii Interlink de autocare cu punte joasa, medie si inalta. Remarcat prin stilul inconfundabil al Scania, Interlink High Decker se bazeaza pe modelul de succes Scania OmniExpress.

 

De acum, Scania le ofera operatorilor o flexibilitate fara rival, permitandu-le acestora sa aleaga lungimea si configuratia dorita.

 

Liderul echipei de design al Scania Bus&Coach, Ingrid Nilsson Czornyj, a declarat ca „modelul adera la celelalte autobuze si autocare Scania din punct de vedere stilistic si are aceleasi caracteristici precum intreaga gama de produse. Aspectul este mai contemporan si proiecteaza un sentiment mai exclusivist”.

 

Operatorii pot opta atat pentru numarul de scaune si modelul de interior, cat si pentru variante de lungime intre 11 si 15 metri. Modelul cu doua axe este disponibil pana la o varianta de lungime de 13,2 metri. De asemenea, autocarul are acum un culoar inaltat, care coboara nivelul platformei scaunelor. Astfel, in combinatie cu geamurile coborate cu 10 centimetri, calatorii pot beneficia de o „panorama” mult mai buna decat pana de curand.

 

Un amanunt important este acela ca greutatea totala a fost redusa in comparatie cu modelele precedente, asta cu toate ca Scania Interlink ofera geamuri mai mari si o caroserie mai rigida, introdusa pentru a indeplini regulamentul privind rastunarea R 66.02. Prin aceasta crestere a rigiditatii se creste nivelul de confort, deoarece pasagerii vor beneficia de mai putine zgomote si vibratii.

 

„Pot sa afirm fara teama de a gresi ca Scania Interlink HD este unul dintre cele mai bune autocare de pe piata, avand in vedere finisajele, sistemele de care dispune si greutatea proprie”, a concluzionat seful departamentului de cercetare a caroseriilor de autobuz al Scania, Harri Kankaanpaa.