Șoferii de camion din Italia își petrec aproximativ jumătate din orele de lucru așteptând încărcarea și descărcarea mărfurilor, potrivit unui studiu realizat de Centrul de cercetare al Federtrasporti, în care au fost analizate 82.792 de zile lucrătoare ale membrilor asociației.
Potrivit documentului, rezultatul este îngrijorător, în contextul în care șoferii italieni de camion au petrecut aproximativ 42.000 de zile din timpul lor de conducere, calculat la 8 ore pe zi, așteptând încărcarea și descărcarea mărfurilor transportate. Totodată, analiza mai arată că, în total, costurile suportate de companii pentru această perioadă de pauză forțată se ridică la aproximativ trei miliarde de euro.
Concret, pe baza datelor din satelit și a analizei tahografelor s-a determinat un timp mediu de lucru de 11,28 ore pe zi. Astfel, șoferii din Italia au petrecut, în medie, 6,18 ore la volan, 35 de minute cu pauză și încă 4,35 ore așteptând încărcarea și descărcarea mărfurilor.
Conform studiului, cu un salariu mediu brut de 50.000 de euro pe an, costurile salariale pentru șoferi au însumat 10 milioane de euro pe an doar pentru perioada de așteptare.
Potrivit Federtrasporti, dacă nu ar exista timpii de așteptare, companiile de transport și-ar putea crește cifra de afaceri anuală cu 15%.