In Spania, Ministerul Transporturilor, Mobilitatii si Agendei Urbane si Agentia de Stat pentru Inspectia Muncii si Securitatii Sociale (OEITSS) au semnat un protocol pentru a imbunatati coordonarea operationala in lupta impotriva incalcarilor de ordin juridic in sectorul transportului rutier si, mai ales, impotriva economiei subterane si a concurentei neloiale.
Conform protocolului, va fi prioritar controlul acelor companii care nu au toti conducatorii auto inregistrati in sistemul de asigurari sociale sau care se inregistreaza in mod fraudulos in alte state membre ale Uniunii Europene, prin crearea de structuri de afaceri fara activitate reala, ori care angajeaza cu jumatate de norma soferi desi acestia lucreaza cu norma intreaga sau folosesc falsi freelanceri.
Potrivit Ministerului spaniol al Transporturilor, obiectivul principal al protocolului este de a spori eficienta mecanismelor de control si de a consolida instrumentele de descurajare si reactie impotriva comportamentelor care genereaza concurenta neloiala, neprotejarea sociala a lucratorilor si evaziune in domeniul contributiilor sociale.
Totodata, conform sursei citate, ”semnarea protocolului reprezinta un pas suplimentar catre imbunatatirea conditiilor de transparenta si concurenta in sectorul transportului rutier si apararea drepturilor lucratorilor din sector”.
in plus, protocolul prevede schimbul sau incrucisarea bazelor de date intre diferitele inspectii, in conformitate cu legea privind protectia datelor cu caracter personal, pentru a identifica mai bine posibilele fraude.