Calea ferată cu ecartament larg care merge din orașul Galați până la granița cu Republica Moldova la Giurgiulești va fi modernizată. Aceasta va uni portul Reni din sudul regiunii Odesa cu portul dunărean.
După ce va fi renovată, linia de cale ferată va permite transportul mărfurilor către și dinspre Ucraina prin Moldova și portul Galați. Aceasta are ecartament „combinat” de la Giurgiulești la Galați, cu șine atât pentru calea europeană, de 1.435 mm, cât și pentru cea largă, de 1.520 mm, folosită în Ucraina, Moldova și alte țări ex-sovietice, dar și în Finlanda și Mongolia.
Ramificația ecartamentului de 1.520 mm, care intră pe teritoriul României, pleacă de la gara Reni, din regiunea Odesa, trece pe teritoriul Moldovei la Giurgiulești, leagă o nouă linie de cale ferată de la gara Cahul, iar apoi traversează Prutul pe pod și se îndreaptă spre Galați, unde sunt două stații ale căii late.
Folosirea ramurii de cale ferată din Galați pentru comerțul exterior al Ucrainei este posibilă sub rezerva tranzitului de mărfuri prin Moldova – din regiunile ei de nord spre vest, trenurile din Ucraina trec fie prin Mogilev-Podolsky, fie prin Kamenetz-Podolsky sau Cernăuți. Alte două căi ferate spre Moldova, care circulă de la stațiile Slobodka și Razdelnaya din regiunea Odesa, tranzitează Transnistria, așa că nu pot fi folosite acum.
Licitaţia pentru repararea unui tronson din linia Giurgiulești-Galați ar trebui să aibă loc înainte de 19 mai, potrivit portalului RailExpoUA. L
Lucrările sunt estimate la 1,28 milioane de lei și vor dura două luni. Potrivit ministrului român al Transporturilor, Sorin Grindeanu, reparația va fi finanțată din bugetul de infrastructură al CFR.