Autovehiculele de transport Mercedes-Benz Sprinter, tractoarele Fendt Farmer si mini-excavatoarele JCB 1-3 sunt cele mai tranzactionate produse din ultimele sase luni, potrivit datelor Tradus, platforma globala dedicata autovehiculelor comerciale si echipamentelor rulate, parte din Grupul OLX.

Cu peste 75.000 de autovehicule comerciale de transport, 60.000 de utilaje agricole si aproximativ 42.000 de echipamente de constructii listate, TRADUS este cea mai mare piata pentru autovehicule comerciale si echipamente rulate.  

Topul autovehiculelor de transport 
Mercedes-Benz conduce in clasamentul celor mai tranzactionate branduri de autovehicule comerciale de transport (rulate), in timp ce Ford Transit si Iveco Daily ocupa pozitiile 2, respectiv 3. Lansat in 1995, Mercedes-Benz Sprinter si-a pastrat popularitatea chiar si in prezent. Mai mult, producatorul Mercedez-Benz mai are inca doua branduri in topul categoriei de transport: Actros (autovehicule grele) si Vito.  
  
Topul autovehiculelor din agricultura 
Clasamentul echipamentelor agricole rulate arata ca fermierii cauta diversitate si calitate in privinta producatorilor si brandurilor cumparate. Produs in regiunea Allgau, brandul Fendt este primul in topul celor mai populare autovehicule agricole rulate, tranzactionate pe TRADUS. Marca este urmata de Massey Ferguson, brand al producatorului american de echipamente agricole, prezent pe piata din 1953, New Holland, Kubota si John Deer.  
  
Topul autovehiculelor din constructii 
Mini excavatoarele britanice JCB sunt in topul preferintelor cumparatorilor TRADUS, urmate de incarcatoarele Volvo L. Ultimele trei pozitii sunt acoperite de excavatoare de origine japoneza: Hitachi ZX, Komatsu PC si Kubota KX, usor de folosit si cu o capacitate de excavare intre 1 si 6 tone.