Transportul de mărfuri pe șoselele din Austria a depășit în 2021, pentru prima de la declanșarea pandemiei, nivelul din 2019. Potrivit Institutului austriac de Statistică, cu un total de 609,5 milioane de tone, volumul de transport a fost cu 10,4% mai mare decât cel înregistrat în 2020 și cu 1,9% peste nivelul anterior pandemiei.

În același timp, performanța transportului intern, adică produsul volumului de transport și distanța parcursă în kilometri, a crescut cu 8,3%, până la 56,8 miliarde de tone-kilometri în 2021.

Vehiculele înmatriculate în Austria au transportat 398 de milioane de tone de mărfuri, cu 7,8% mai mult decât în ​​anul precedent. Volumul de transport al vehiculelor înmatriculate în străinătate a crescut cu 15,7%, până la 211,4 milioane tone.

Traficul intern a reprezentat cea mai mare parte a volumului de transport, de 63,1%, cu un volum de 384,3 milioane de tone, cu 7,6% peste nivelul din 2020.

Datele statistice mai arată că transporturile transfrontaliere au crescut cu 17,1%, până la 65,4 milioane de tone, iar volumul mărfurilor transportate în tranzit a crescut cu 15,8%, până la 85,7 milioane tone.

Aproape două treimi din volumul de transport a fost realizat, în 2021, cu vehicule înmatriculate în Austria, acestea operând, în principal, în transportul intern. Transportul transfrontalier și traficul de tranzit au fost asigurate, în principal, de vehicule înmatriculate în străine.