În condițiile în care luni, 13 iunie 2022, Germania demarează lucrări de reabilitare pe tronsonul de cale ferată care trece prin pasul Brenner, iar numărul trenurilor de marfă va fi redus la jumătate, traficul camioanelor va crește semnificativ, iar blocajele se vor ține lanț.
Potrivit unei note transmise clienților de compania Mercitalia Intermodal, lucrările de reabilitare a căii ferate prin Pasul Brenner vor dura până la sfârșitul lunii august.
Aglomerația în circulația camioanelor prin Pasul Brenner va fi accentuată de interdicțiile de circulație și de dozarea impusă de Austria, precum și de creșterea bruscă a numărului de mașini personale în timpul sezonului turistic.
”Pe scurt, o furtună perfectă va lovi Brennerul”, spun transportatorii rutieri de marfă din Italia.
Pentru a atenua efectele asupra transportului de mărfuri, și deci asupra exporturilor naționale, aceștia cer Guvernului de la Roma să facă presiuni asupra Austriei și asupra Uniunii Europene pentru a suspenda interdicțiile impuse camioanelor în această perioadă.
„Gravitatea situației impune adoptarea unor măsuri extraordinare pentru a evita prăbușirea coridorului Scandinavia – Marea Mediterană, care leagă Italia de Europa Centrală și de Nord. Am solicitat guvernului să ceară Austriei să suspende restricțiile în vigoare privind circulația rutieră în Tirol, cum ar fi interdicția de tranzit pe timp de noapte, interdicția de a conduce sâmbătă dimineața, sistemul de dozare din Kufstein și interdicția sectorială a anumitor tipuri de mărfuri”, a precizat Thomas Baumgartner, președintele Asociației naționale a companiilor de transport auto (ANITA).
Potrivit companiilor de transport, exporturile Italiei de-a lungul Coridorului Scandinavia – Marea Mediterană reprezintă 32% din totalul către Europa, având o valoare de aproximativ 170 de miliarde de euro pe an. Pe de altă parte, Asociația a mai calculat că restricțiile în circulația rutieră impuse de Austria în Tirol au cauzat, până acum, daune de 1,2 miliarde de euro sistemului economic italian.