Ford a vandut anul trecut in Romania peste 9.500 de autovehicule dintre care 6.763 au fost autoturisme si 2.755 vehicule comerciale, ceea ce ii asigura marcii Ford o cota de piata de 8.04%. Transit, Custom si Connect au fost cele mai vandute vehicule comerciale Ford pe plan local.

 

Ford a inregistrat o crestere de 42% a volumului de inmatriculari fata de 2015, devenind lider pe piata de LCV-uri si MCV-uri. Top 3 cele mai bine vandute modele Ford in 2016 au fost Focus cu un numar de 2.630 unitati, urmat de modelele Fiesta si Transit, cu 1.888, respectiv 1.698 de unitati.  

“Ne bucura foarte mult acest rezultat, care este unul record pentru noi in ultimii 5 ani in Romania. A fost un an intens pentru marca Ford, cu multe lansari si programe noi pentru clientii nostri”, a declarat Attila Szabo, Directorul General al Companiei Nationale de Vanzari Ford Romania.

Conform datelor emise de Directia Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor (D.R.P.C.I.V), in 2016 au fost inmatriculate 9518 unitati Ford, dintr-un total piata de 118 445 vehicule. Ford se plaseaza astfel, pe locul al doilea in topul celor mai bine vandute marci auto din Romania in 2016, inregistrand o crestere de 25% fata de anul 2015.

Aproximativ 70% din vanzarile Ford in 2016 au vizat flotele, unde Ford a vandut atat vehicule comerciale, cat si autoturisme, in timp ce aproape 30% din vanzari s-au adresat persoanelor fizice care au cumparat in principal autoturisme.

Prin reteaua nationala de dealeri din Romania, Ford este prezent in 37 de locatii in toata tara, dintre care 4 FordStore, inaugurate in 2015 si 2016.

2017 este un an extrem de important pentru Ford in Romania, atat prin lansarea noului model Ford Fiesta, dar si prin inceperea productiei noului EcoSport la fabrica din Craiova, moment planificat pentru toamna acestui an.

De la preluarea uzinei de la Craiova in 2008 si pana in prezent, Ford a investit in Romania peste1 miliard de euro pentru a sustine operatiunile sale de productie. Ford produce in acest moment la Craiova monovolumul de mici dimensiuni B-MAX si motorul Ford de 1.0 l EcoBoost- singurul motor din lume care a primit distinctia de “Motorul International al Anului” pentru trei ani consecutiv.