China a deschis punctul vamal din Alashankou, la granița cu Kazahstan, și pentru exportul mărfurilor destinate companiilor din comerțul electronic. În acest context, compania Ceva Logistics a efectuat două transporturi pilot, realizând un timp de tranzit între Shenzhen și Marea Britanie de numai 16 zile.

Punctul vamal din nord-vestul Chinei a fost deschis recent și pentru exporturile companiilor care activează în comerțul electronic internațional, fiind admise astfel și codurile de supraveghere vamală 9710 și 9810. Anterior, era permisă doar vămuirea mărfurilor generale. 

Primul transport al Ceva Logistics, de aproape 9.000 de colete, a plecat de la Shenzhen la Frankfurt, obținând un timp de tranzit door-to-door de 20 de zile. Ceva a utilizat o soluție multimodală rutier-feroviar-rutier.

A doua expediere, a peste 400 de colete cu valoare mare, s-a realizat prin intermediul unui camion, care a livrat produsele încărcate la Shenzhen 16 zile mai târziu, în depozitul firmei-client din Marea Britanie.

Codul Declarației vamale 9710 este descris ca „export direct B2B în comerțul electronic transfrontalier” și se aplică mărfurilor direct exportate de vânzători, prin intermediul unei platforme de comerțul electronic. Mărfurile cu codul 9810 sunt exportate de vânzătorii care solicită exportul de mărfuri transfrontalier către depozite internaționale. Codurile sunt concepute să sprijine participarea companiile chinezești mici și mijlocii la comerțul internațional.