Turcia preia volume tot mai importante pe ruta China-Europa

Numărul de trenuri între China și Turcia a ajuns în ultimii doi ani la 72 (3.476 de containere), din care 62 de trenuri erau din China către Turcia și restul din Turcia spre China. Sancțiunile împotriva Rusiei a influențat o creștere impresionantă a cererilor pentru această variantă.

Doar săptămâna trecută, cererea a ajuns la 2.000 de containere, majoritatea aparținând unor companii europene. Iar cifra este aproape similară cu cea înregistrată în tot anul trecut, potrivit Rail Turkey.

Legătura feroviară China-Europa a ajuns la 1,5 milioane TEU transportați anul trecut, din care se pare că Turcia începe să câştige tot mai mult în contextul actual. Trenurile care pleacă din Turcia ajung la Xian în 3 săptămâni, iar împreună cu porțiunea Europa-Turcia, timpul total de tranzit este de circa 25 de zile. Însă, se preconizează că trenurile vor circula mai repede pe măsură ce numărul lor crește pe această linie.

Trenurile China-Turcia circulă pe o singură rută, Xian-Kosekoy, transportând 40-50 de containere. Centrul logistic Kosekoy, situat la est de centrul orașului Izmit, este stația de plecare/sosire pentru trenurile din China, care a preluat din nou traficul greu. Cele mai multe dintre ele sunt trenuri de companie, în care toate containerele aparțin unui singur client, dar sunt şi variante care transportă containere ale mai multor clienți. Trenurile bloc care merg către Europa, nu se opresc pentru transbordare după încărcarea în vagoane turcești la granița cu Georgia (Akhalkalaki) și continuă spre Europa folosind Marmaray. Dacă nu, containerele sunt transportate de la Kosekoy la Halkali cu trenul și încărcate apoi pe un nou serviciu de containere către Ungaria, Austria sau Germania.

Kosekoy oferă avantajul unor servicii regulate de tren de marfă între Halkali prin Marmaray. Transbordarea se face rapid, ușor și ieftin către Halkali, de unde pleacă săptămânal peste 20 de trenuri spre Europa.  În plus, Kosekoy este şi cel mai apropiat centru logistic cu conexiune feroviară pentru o zonă industrială uriașă care acoperă partea asiatică a Istanbulului, Izmit și Adapazari. Kosekoy mai este și cel mai apropiat terminal feroviar de Bursa și de mai multe porturi din Golful Izmit, inclusiv Derince, Dubai, Evyap și Yilport.