Inspectorii ucraineni au oprit cinci camioane turcești care aveau depășiri evidente al dimensiunilor și maselor maxim autorizate. Acestea încărcaseră din portul comercial maritim de stat Reni părți de turbine eoliene și le transportau fără a avea nicio autorizație de transport agabaritic. Amenzile s-au ridicat la peste 11.000 de euro.
Direcția Interregională de Sud a Ukrtranssecurity și Direcția de Investigații Strategice a Poliției Naționale din regiunea Odesa au identificat în timpul unei inspecții, cinci camioane cu depăşiri evidente ale standardelor totale de greutate. Vehiculele aveau numere turceşti de înmatriculare și veneau din portul comercial maritim de stat Reni, transportând părți de turbine eoliene.
Inspectorii au descoperit că cea mai mare masă totală a unui vehicul a fost de 146 de tone, faţă de 40 de tone permise, iar cea mai mică - 74 de tone. În plus, dimensiunile totale au fost depășite semnificativ. Totodată, șoferii nu dețineau documentele corespunzătoare care să permită transportul unor astfel de mărfuri.
Cele mai mari depășiri au fost de:
- înălțime - 5 m (faţă de 4 m);
- lățime - 4,5 m (faţă de 2,6 m);
- lungime - 38 m (faţă de 22 m).
Din acest motiv, circulația camioanelor a fost interzisă până la obținerea autorizațiilor necesare. Inspectorii Ukrtransbezopasnost au întocmit cinci rapoarte privind încălcarea standardelor de dimensiune și greutate, conform cărora a fost aplicată câte o amendă de 68.000 de grivne (circa 2.200 euro) pentru fiecare încălcare. Drept urmare, valoarea totală a amenzii a fost de 349.000 de grivne (circa 11.300 de euro).