28.04.2020, Comunicat de presa, Uniunea Nationala a Transportatorilor Rutieri din Romania (UNTRR_ solicita Presedintelui si Guvernului modificarea legislatiei de obtinere a certificatelor de urgenta, prin completarea ca firmele il pot obtine si daca raporteaza o scadere a veniturilor sau incasarilor in luna aprilie 2020 prin raportare la media lunilor ianuarie si februarie din acest an
Uniunea Nationala a Transportatorilor Rutieri din Romania – UNTRR solicita Presedintelui Romaniei, domnul Klaus Iohannis, Prim-Ministrului Romaniei, domnul Ludovic Orban, Ministrului Economie, Energiei si Mediului de Afaceri, domnul Virgil Popescu, Ministrului Transporturilor, Infrastructurii si Comunicatiilor, domnul Lucian Bode, Ministrului Finantelor Publice, domnul Florin Citu, modificarea Ordinului nr. 791 din 24 martie 2020 privind acordarea certificatelor de situatii de urgenta operatorilor economici a caror activitate este afectata in contextul pandemiei SARS-CoV-2, astfel incat firmele de transport rutier de marfuri sa poata obtina certificatul de urgenta de TIP 2 (Galben), in conditiile in care, in prezent, procedura actuala nu poate fi aplicata pentru aceste firme.
UNTRR solicita modificarea art. 2, litera b din Ordinul nr. 791 din 24 martie 2020 prin completarea faptului ca firmele pot aplica pentru certificatul de urgenta de TIP 2 (Galben) si daca raporteaza o scadere a veniturilor sau incasarilor in luna aprilie 2020 prin raportare la media lunilor ianuarie si februarie din acest an.
Ordinul nr. 791 din 24 martie 2020, emis de Ministerul Economiei, Energiei si Mediului de Afaceri, prevede la art. 2, litera b, ca certificatul de urgenta de TIP 2 (Galben) se elibereaza companiilor care au inregistrat o diminuare a veniturilor sau a incasarilor cu minimum 25% in luna martie 2020 prin raportare la media lunilor ianuarie si februarie 2020, situatie de care, prin natura activitatii lor, firmele de transport rutier de marfuri nu pot beneficia.
Industria de transport rutier de marfuri porneste cu un volum redus in ianuarie si, apoi, in februarie si martie volumul creste, astfel ca lunile de referinta sunt slabe pentru a putea dovedi o scadere de 25% a afacerilor in martie fata de ianuarie si februarie.
Conform Ordonantei actuale, firmele de transport rutier de marfuri cu activitatea redusa cu peste 80% la final de martie nu vor putea beneficia de masurile prevazute de autoritatile romane pentru ajutorarea companiilor romanesti si vor fi nevoite sa recurga la concedieri imediate.
Totodata, firmele de transport rutier nu pot beneficia de prevederile Ordonanei de Urgenta nr. 37 din 30 martie 2020 privind acordarea unor facilitati pentru creditele acordate de institutii de credit si institutii financiare nebancare anumitor categorii de debitori.
Potrivit OUG 37/2020, pentru a beneficia de suspendarea rambursarii ratelor, dobanzilor si comisioanelor, persoanele juridice trebuie sa detina certificatul pentru situatii de urgenta emis de Ministerul Economiei, Energiei si Mediului de Afaceri. Acest lucru este imposibil in prezent deoarece firmele nu pot face dovada ca le-au scazut veniturile fata de lunile ianuarie si februarie din 2020.
Reamintim ca transportul rutier a fost in 2019 principalul contributor la exportul de servicii al Romaniei, cu un total de 6,12 miliarde euro, in crestere cu 10% fata de 2018, din care 5,95 miliarde euro reprezinta transport rutier de marfuri, restul fiind generat de transportul rutier de pasageri (52 milioane euro) si alte tipuri de transport rutier (112 milioane euro), potrivit datelor Bancii Nationale a Romaniei (BNR).
Transportul rutier genereaza un sfert din exportul total de servicii al Romaniei, de 26,3 miliarde de euro, fiind urmat de alte servicii pentru afaceri (consultanta, servicii juridice, inginerie, servicii tehnice etc.) – 5,47 miliarde euro, servicii telecom si IT – 5,37 miliarde euro si servicii turistice – 3,18 miliarde euro.
***
Uniunea Nationala a Transportatorilor Rutieri din Romania (UNTRR) este o organizatie profesionala si patronala, neguvernamentala, independenta, apolitica, fondata in 1990 pe principii democratice, care promoveaza si apara interesele transportatorilor rutieri pe plan intern si international, inregistrand de la infiintare pana in prezent peste 16.000 de firme inscrise - operatori care efectueaza transporturi interne si internationale de marfa si persoane