29.03.2020, Comunicat de presa, Uniunea Nationala a Transportatorilor Rutieri din Romania, UNTRR: Tarifele transportului rutier de marfuri nu au crescut in aceasta perioada. Solicitam oprirea dezinformarii, iar producatorii de alimente sa nu puna in spatele transportatorilor cresterile de pret la raft
Uniunea Nationala a Transportatorilor Rutieri din Romania (UNTRR) atrage atentia ca anumite asociatii ale producatorilor de alimente dezinformeaza masiv in media ca tarifele pentru transportul rutier de marfuri a crescut in contextul crizei provocate de noul coronavirus, pentru a justifica astfel cresterea preturilor alimentelor la raft.
Toate companiile de transport care opereaza pe contracte au mentinut intelegerile precedente, iar cursele spot Romania – Italia au fost singurele care au inregistrat cresteri de tarife, din cauza incertitudinii situatiei conducatorilor auto la intoarcerea in tara. Eventualele costuri generate de intarzierea la frontiere sunt absolut modice.
Trebuie inteles ca un camion de 40 tone care poate transporta 24 de tone de produse este platit in jur de 3 lei/km la intern. Astfel, acest tip de transport, la modul general, nu se poate opera decat cu autovehicule mai vechi de 8 ani, total amortizate, si care inca sunt suficient de fiabile sa nu necesite bugete de reparatii (uzual acestea se duc in medie la peste 600 euro/luna).
Costul transportului este doar o componenta extrem de mica a oricarui produs furnizat, de maximum 1%, in conditiile in care cele mai mari costuri sunt cele cu materia prima, forta de munca, utilitati, chiria/amortizarea spatiilor de productie, promovare, taxe si impozite, costul cu produsele nevandute, profitul producatorului, profitul magazinelor unde se vand produsele.
Daca tariful transportului s-ar dubla, atunci impactul in costul total al produsului ar fi de 2% in loc de 1%. Pentru a transporta o marfa de 24 de tone pe o distanta de 100 km, producatorul plateste circa 300 lei. De exemplu, o paine are o greutate de 500 grame, practic costul de transport este insignifiant, iar 90% din transporturile interne sunt sub 100 km.
La un produs de 10 lei, o ipotetica dublare a costurilor cu transportul de 1% ar insemna 0,1 lei in plus.
Clientii pot face singuri calcule sa vada ca si pentru produse la care ponderea costurilor cu transportul ar fi de 5%, dublarea acestui cost ar insemna adaugarea la pretul existent al unui produs de 10 lei la raft a unei valori de 0,5 lei.
Este cel putin exagerat sa spuna cineva ca va creste pretul produselor din cauza unei scumpiri inexistente la transport.
UNTRR considera absolut inacceptabila abordarea acelor comercianti care doresc sa speculeze momentul de criza generat de COVID-19 pe spatele firmelor de transport rutier si a angajatilor acestora care se expun pentru a livra alimente, medicamente si echipamente.
Pentru a realiza transport intern cu camioane noi, tariful pe intern ar trebui sa fie 4,6-4,9 lei/km. Totodata, avand in vedere ca Romania este o tara cu o balanta comerciala externa negativa, fluxul de marfa pentru export este mult mai mic, iar camioanele pleaca la export cu tarife extrem de mici doar pentru a putea recupera din costurile de relocare.
In acest moment, peste tot in Europa este disponibila o supracapacitate de transport din cauza faptului ca o serie de industrii si-au oprit activitatea si implicit camioanele care deserveau aceste industrii nu mai au ce transporta.
Cand oferta de transport este mai mare decat cererea, sigur nu se poate vorbi de o crestere a tarifului de transport. Dar nici nu se poate opera transport intern cu un camion nou de 40 tone care costa peste 100.000 de euro la tarif de taxi.
***
Uniunea Nationala a Transportatorilor Rutieri din Romania (UNTRR) este o organizatie profesionala si patronala, neguvernamentala, independenta, apolitica, fondata in 1990 pe principii democratice, care promoveaza si apara interesele transportatorilor rutieri pe plan intern si international, inregistrand de la infiintare pana in prezent peste 16.000 de firme inscrise - operatori care efectueaza transporturi interne si internationale de marfa si persoane.