Karsan a efectuat prima livrare în România a modelului electric e-ATA de 10 m, care a ajuns în Slatina. În prezent, în Europa circulă peste 250 de vehicule electrice Karsan.

 

Modelele e-ATA sunt cele mai mari modele de autobuze din gama de produse electrice ale Karsan și sunt disponibile cu 7 baterii diferite de la 150 kWh la 600 kWh. Pe o rută normală de autobuz cu încărcare-descărcare pasageri acestea oferă o autonomie de până la 450 km, iar cu tehnologia de încărcare rapidă, pot fi încărcate în 1 - 4 h, în funcție de dimensiunea acumulatorului.

De asemenea, capacitatea maximă a bateriei poate fi crescută la 300 kWh pentru 10 m, 450 kWh pentru 12 m și 600 kWh pentru modelul din clasa de 18 m. Motoarele electrice ale Karsan e-ATA oferă o putere maximă de 250 kW și un cuplu de 22.000 Nm pentru 10 și 12 m, permițând e-ATA să urce fără probleme pe cele mai abrupte pante. Iar la 18 m, puterea maximă de 500 kW oferă performanțe chiar și la capacitate maximă. În funcție de capacitatea bateriei, e-ATA poate transporta 79 de pasageri în varianta de 10 m, peste 89 la 12 m și peste 135 la 18 m.

„Am devenit o parte importantă a transformării în transportul public cu vehiculele noastre electrice Karsan, pe care le oferim de la 6 m la 18 m în multe țări europene. Oferim soluții flexibile și ecologice pentru nevoia tot mai mare de transport public electric de mari dimensiuni în orașele aglomerate. Ne propunem să ne mărim flota de peste 250 de vehicule electrice Karsan care circulă astăzi în toată lumea, cu noile noastre modele pe care le vom livra în multe orașe din Europa în 2022. Suntem mândri că creștem în Europa și să contribuim la exporturile țării cu produsul nostru e-ATA de 10 m a cărui primă livrare a fost făcută în orașul românesc Slatina.”, a spus Okan Baș, CEO-ul Karsan.