Europenii prefera masinile albe, albastre si rosii, potrivit unui raport al diviziei de Vopseluri a BASF, ce prezinta anual tendintele in materie de culori pe piata autoturismelor din Europa.
Preferinta cumparatorilor este pentru culori acromatice, 75% dintre masinile noi sunt vopsite in alb, negru, argintiu si gri.
Intre culorile cromatice albastrul este cel mai popular, fiind preferat de 39% dintre cumparatori. Este urmat de rosu cu 27% si maro cu 17%. De altfel, preferinta cumparatorilor pentru culorile naturale - nuantele de maro, cupru, verde si bej - s-a amplificat in ultimii ani, cea din urma culoare facand un salt de 7% fata de anul trecut. Cresterea interesului fata de aceste nuante face parte dintr-un curent care a cuprins si alte domenii la nivel European si care incurajeaza intoarcerea la natura.
Raportul BASF arata ca alegerea culorii este puternic influentata de tipul autoturismului: cu cat modelul este mai mare cu atat paleta cromatica este mai restransa. Astfel, dintre cele 250.000 de nuante oferite de BASF, negrul si tonurile de albastru se afla in topul preferintelor posesorilor de autoturisme mari. Automobilele sport si decapotabile sunt vopsite in general in nuante de albastru si rosu, iar SUV-urile in nuante de maro.
Albul este culoarea cel mai des intalnita pe sosele, posesorii de autoturisme optand adesea pentru alb atat la exterior cat si in interiorul masinii. Faptul ca 30% dintre cumparatori prefera aceasta culoare nu este insa o surpriza: producatorii de mobilier si de produse high-tech au observat in ultimii ani o tendinta similara in randul clientilor lor.
55% dintre automobilele produse in Europa sunt vopsite in culori metalice. Motivul: particulele de aluminiu din componenta acestor vopseluri inchid la culoare caroseria, scotand astfel in evidenta profilul si liniile masinii. Acesta este motivul pentru care peste 66% dintre masinile mari sunt vopsite in culori metalice in timp ce una din trei masini mici sunt vopsite in culori mate.
Daca aspectul metalizat se afla in topul preferintelor pentru efecte speciale, un numar semnificativ de automobile sunt vopsite in culori perlate, acestea fiind obtinute cu ajutorul pigmentilor pe baza de mica. E vorba in special de automobilele de tip SUV unde 22% dintre posesori opteaza pentru un finish perlat.