Bentley a anuntat detalii despre noul Bentayga. Peste 20.000 de exemplare de Bentayga au fost lucrate manual de la lansarea modelului.
Noul model se va lansa initial in varianta Bentayga V8, oferind performantele unui supercar adaptate la utilizarea de zi cu zi, versiunile plug-in Hybrid si W12 urmand sa fie lansate anul acesta. Motorul pe benzina cu doua turbocompresoare, de 4,0 litri V8, dezvolta 542 bhp (550 CP) si un cuplu impresionant de 568 lb ft (770 Nm).
Noul aspect exterior adopta ADN-ul de design Bentley, acum predominant pentru intreaga gama de modele. Aspectul cheie al noului Bentayga este caracterul sau dinamic, care se inspira din noul limbaj de design al marcii, introdus de a treia generatie Continental GT si de noul Flying Spur.
Grila in forma de matrice mai mare, mai impunatoare, este acum mai inalta, in timp ce noua tehnologie inteligenta de faruri cu matrice LED include semnatura Bentley, inspirata din cristalul taiat. O bara de protectie mai agresiva accentueaza caracteristicile de performanta ale masinii. Stergatoarele de parbriz incalzite, cu stropire directa si 22 de jeturi de spalare in fiecare brat sunt introduse pentru prima data pe Bentayga.
In partea din spate, noul Bentayga a suferit o transformare majora, cu o reproiectare totala a suprafetelor, inclusiv un nou hayon pe toata latimea, cu noi stopuri incapsulate, in timp ce placuta de inmatriculare a fost mutata mai jos, pe bara de protectie, pentru un aspect mai curat. Gurile de evacuare largi si separate nu lasa nicio indoiala ca aceasta este o masina performanta. O crestere de 20 mm a latimii spatelui aduce beneficii de dinamica si repozitioneaza rotile in arcadele lor pentru a imbunatati postura masinii. Rotile, in sine, au un design nou, unic pentru Bentayga.
Interiorul Bentayga a fost revizuit in mod semnificativ la cel mai recent model. Printre schimbarile majore se numara partea centrala a bordului si volanul, bordurile usilor si scaunele complet noi - acum disponibile cu optiunea ventilatie in spate pentru cabina cu cinci locuri. De asemenea, pasagerii din spate se bucura de un spatiu semnificativ mai mare, zona pentru picioare crescand cu pana la 100 mm in functie de configuratie.
Un sistem de infotainment de generatie noua se integreaza perfect in tabloul de bord Bentley in forma de „aripa”, lucrat manual, si are un ecran de 10,9 inci cu o grafica edge-to-edge. Display-ul digital complet nou include o grafica dinamica si o super-rezolutie, care se pot configura dupa preferintele soferului.
Cele mai noi elemente hardware si software ofera o navigatie completa cu harti prin satelit, cautare online si alte functii. Wireless CarPlay Apple este oferit pentru prima data in configuratia standard, alaturi de sistemul pe cablu existent, impreuna cu Android Auto (in functie de piata). Pasagerii din spate beneficiaza de introducerea unei noi tablete cu ecran tactil, mai mare, similara cu cea introdusa pe noul Flying Spur.
Interiorul luxos poate fi si mai rafinat prin aplicarea a unor ornamente din aluminiu finisat in nuanta inchisa disponibile pentru prima data pe un Bentley, precum si prin aplicarea a doua furnire drepte, noi pentru Bentayga: Koa si Crown Cut Walnut. Mulliner Driving Specification adauga un nou design de matlasare, si noi detalii pentru scaune.