BMW a publicat primele imagini cu iX5 Hydrogen, versiunea cu pile de combustie pe baza de hidrogen a modelului X5. Modelul cu sistem de propulsie cu pile de combustie cu hidrogen va fi produs in serie mica.

SUV-ul alimentat cu hidrogen va fi prezentat publicului la Salonul Auto de la München.

BMW iX5 Hydrogen are un motor electric de 374 CP. Umplerea celor doua rezervoare de hidrogen dureaza 3-4 minute.

Hidrogenul necesar pentru alimentarea pilei de combustie este stocat in doua rezervoare de 700 bar, din plastic armat cu fibra de carbon (CFRP), care impreuna contin aproape 6 kilograme de hidrogen. 

BMW iX5 Hydrogen combina tehnologia pilei de combustie cu BMW eDrive de generatia a cincea. Sistemul de propulsie foloseste hidrogenul drept combustibil, transformandu-l in electricitate intr-o pila de combustie - furnizand o putere electrica de pana la 125 kW/170 CP, cu vapori de apa ca singura emisie. Aceasta putere de propulsie ii permite, de asemenea, sa mentina viteze ridicate constante pe distante mai mari.

Motorul electric a fost dezvoltat din tehnologia BMW eDrive de generatia a cincea utilizata si la BMW iX. In fazele de coasting (decuplarea si oprirea motorului), in timpul franei de motor si franare, acesta serveste ca generator, alimentand energia intr-o baterie de putere. Energia stocata in aceasta baterie de putere este utilizata, de asemenea, pentru manevre de condus foarte sportiv - oferind o putere a sistemului de 275 kW/374 CP.

In sectorul transporturilor, hidrogenul poate deveni o optiune tehnologica suplimentara, alaturi de mobilitatea electrica cu baterii, pentru a forma o mobilitate individuala durabila pe termen lung.