Bosch, lider global in furnizarea de tehnologii si servicii, isi consolideaza pozitia pe zona de servicii de outsourcing prin extinderea segmentelor de business reprezentate la nivelul diviziei Service Solutions din Timisoara (BSO), unde a inaugurat, de curand, un hub global de achizitii.

Noul departament de Achizitii Strategice Indirecte are la baza o echipa de profesionisti, achizitori specializati cu expertiza extinsa, ale caror atributii prevad managementul furnizorilor si al tuturor partilor interesate, negocierile contractuale care vizeaza solicitarile clientilor din toate regiunile Europei, precum si alte sarcini strategice.

„Timisoara este deja, de ceva vreme, unul dintre hub-urile Global Business Services (GS), astfel ca decizia de a pune bazele unui hub de achizitii aici a venit oarecum natural”, spune Steffen Hammer, vicepresedinte al diviziei de Achizitii Indirecte pentru categorii non-tehnice. „De asemenea, ne-a fost foarte usor sa aderam la infrastructura si la metodele de lucru pe care le-am gasit aici si ma bucur sa vad ca rezultatele obtinute pana acum sunt foarte bune”, a adaugat Hammer.

Pentru a sustine dezvoltarea continua a operatiunilor sale, in 2021, Bosch Services Solutions din Timisoara a angajat aproximativ 600 de persoane specializate in domenii precum dezvoltare software, IT Help Desk, customer service, controlling, contabilitate, project management, logistica, achizitii si vanzari, dintre care 50 de specialisti lucreaza exclusiv in cadrul noului departament.

„Este impresionant cat de mult s-a dezvoltat, a crescut si evoluat aceasta echipa in doar un an de activitate. Integrarea noilor colegi in cadrul echipei globale a fost o surpriza extrem de placuta, in special prin prisma relationarii cu partenerii cheie si a rezultatelor inregistrate”, a precizat Jaroslav Moravek, vicepresedinte al diviziei de Achizitii Indirecte pentru categorii tehnice.

Din postura de jucator international cu prezenta globala, Bosch Service Solutions isi propune sa asigure si sa securizeze o legatura stransa intre clientii interni si pietele regionale si face acest lucru prin intermediul achizitorilor care reprezinta compania in relatia cu furnizorii, procurand cu succes diferite categorii de marfuri si produse.

„Departamentul nostru acopera intreaga paleta de activitati care au legatura cu zona de achizitii, de la cercetarea pietei pana la managementul contractelor pe care le gestionam cu ajutorul unui software avansat de achizitii de tip „Source to Contract”, dezvoltat pe o platforma Cloud. Acest aspect le ofera colegilor nostri foarte multe perspective de dezvoltare si de crestere”, spune Adrian Comanean, managerul hub-ului de achizitii din Timisoara.

Hub-ul de achizitii de la Timisoara isi asuma responsabilitatea pentru achizitiile strategice si gestionarea, la scala globala, a unor categorii de servicii si produse variate, cum ar fi serviciile logistice, cele profesionale, echipamente si servicii IT, utilaje si linii de productie, operatiuni de intretinere a echipamentelor de productie (MRO), servicii de management al cladirilor, precum si pentru gestionarea corecta si eficienta a tuturor nevoilor provenite de la locatiile din Grupul Bosch, la nivel european.

”Exista doua componente cheie in structura organizatiei noastre de achizitii indirecte. Una dintre acestea se ocupa exclusiv de segmentul de achizitii strategice, iar cea de a doua gestioneaza sarcinile operationale si este o entitate de sine statatoare. Concret, suntem o echipa de achizitori care se ocupa de negocieri, managementul furnizorilor si al partilor interesate, precum si de alte sarcini, atat strategice cat si operationale”, a continuat Comanean.

De 14 ani, divizia Bosch Service Solutions din Timisoara ofera servicii complete in 18 limbi straine clientilor interni si externi si desfasoara mai multe programe prin care conduce transformarea digitala. Compania ofera solutii software adaptate, utilizand tehnologii noi precum RPA (Robotic Process Automation) sau inteligenta artificiala, care elimina sarcinile repetitive si sporesc calitatea si eficienta.

Bosch recruteaza activ noi talente care sa se alature departamentului sau international de achizitii indirecte, conectat la nivel global, unde angajatii au capacitatea de a modela viitorului, zi de zi, prin intermediul activitatii lor.

In plus, locatia din Timisoara ofera oportunitati de cariera pe diverse niveluri de expertiza, in diferite domenii de activitate: contabilitate, cu diverse limbi straine, controlling, comercial, IT, achizitii, logistica si altele. Cele mai multe pozitii deschise se adreseaza vorbitorilor de limba engleza, germana, franceza, spaniola, turca, italiana, ceha si maghiara.