Camionul electric Volta Zero va fi disponibil si cu versiuni de 7,5 tone si 12 tone anunta Volta Trucks, pe langa versiunile de 16 tone si 18 tone.
Din punct de vedere vizual, atat Volta Zero de 7,5 tone, cat si cel de 12 tone urmeaza indeaproape liniile versiunii de 16 tone, deoarece toate au fost concepute de Astheimer Design. Acestea pastreaza acelasi aspect al cabinei, cu o pozitie joasa si centrala a scaunului, usi glisante si o vedere panoramica de 220 de grade datorita suprafetelor mari de sticla.
Caracteristicile de siguranta includ camere care inlocuiesc oglinzile, o camera cu vedere panoramica la 360 de grade si sistemul de avertizare unghi mort.
Noile versiuni ale Volta Zero au o lungime mai scurta a sasiului si o capacitate a spatiului de marfa usor modificata, pastrand in acelasi timp aceleasi principii aerodinamice ca si camioanele mai mari.
Modelul de 12 tone are sasiul si caroseria mai lungi decat cel de 7,5 tone suportand o sarcina utila suplimentara. Volta Trucks nu a dezvaluit specificatiile variantelor mai mici sau cum se compara ele cu Volta Zero de 16 tone, care ofera o autonomie electrica intre 150 – 200 km.
Camioanele Volta Zero de 7,5 tone si 12 tone vor incepe testele pentru clienti in 2024, iar productia de serie va urma la inceputul lui 2025.
Volta Trucks doreste sa vanda peste 27.000 de vehicule electrice pe an pana in 2025 si sa creasca in continuare productia. Livrarile pentru versiunea de 16 tone vor incepe la jumatatea anului 2022, productia modelului mai mare de 18 tone urmand sa inceapa la jumatatea anului 2023.