Mercedes EQS SUV este disponibil pentru comenzi in Europa. Primele exemplare vor fi livrate clientilor in luna decembrie 2022. Mercedes-Benz a prezentat SUV-ul EQS in aprilie intr-un eveniment digital.
Noul Mercedes EQS SUV are sapte locuri si o autonomie de pana la 671 de kilometri (WLTP), fiind rival cu Tesla Model X si BMW iX. Productia lui EQS SUV va avea loc in Tuscaloosa, Alabama.
Mercedes EQS SUV are un pret de pornire in Romania de 128.200 euro cu TVA pentru EQS 450+ SUV. Modelul are tractiune spate, accelereaza in 6,7 secunde, are 360 CP si o autonomie de 633 km.
Versiunea EQS 450 4MATIC SUV are un pret de 132.000 euro cu TVA. Modelul cu tractiune integrala accelereaza in 6 secunde, are 360 CP si o autonomie de 597 de km.
Cea de-a treia optiune este EQS 580 4MATIC SUV. Are un pret de 162.500 euro cu TVA, 544 CP, tractiune integrala si accelereaza in 4,6 secunde. Autonomia este de 594 km.
La modelul 4MATIC, functia Torque Shift „asigura o distributie inteligenta a cuplului” intre motoarele electrice fata si spate.
EQS SUV se incarca de la 10% la 80% in doar 31 de minute atunci cand este conectat la un incarcator rapid DC (200 kW). La incarcarea AC (11kw standard/22kW optional), bateria se incarca in 11,25 ore.
SUV-ul EQS ar trebui sa poata adauga aproximativ 300 km de autonomie in doar 15 minute, astfel incat opririle dese sa nu mai fie necesare la drumuri lungi.