Dacia are un nou logotip, o noua emblema si o culoare noua. Incepand din iunie 2021, showroom-urile Dacia vor afisa treptat noua identitate de marca incepand din prima parte a anului 2022.

In ceea ce priveste gama de modele, aceasta va primi noul logotip si noua emblema Dacia in cursul semestrului al doilea din 2022.

Simbolurile acestei schimbari sunt reprezentate de noul logotip si de noua emblema. Aceste doua elemente au fost imaginate in cadrul echipei de Design, cu dorinta de a exprima ceea ce este esential marcii Dacia.

Logotipul, elementul central al noii identitati vizuale, inspira robustete si stabilitate de la prima vedere. Desenul literelor este in mod voit minimalist – litera „D” este un „C” inversat – exprimand vizual atat simplitatea cat si ingeniozitatea specifice marcii. Aspectul geometric al logotipului creeaza impresia ca succesiunea de litere care il compun se afla intr-o miscare specifica unui angrenaj mecanic.

La randul sau, emblema este constituita din literele „D” si „C” unite asemenea componentelor unui lant, exprimand astfel soliditate si legatura. Noua emblema va permite identificarea cu usurinta a marcii, chiar de la distanta.

Dacia adopta culoarea verde kaki

Noua paleta de culori, avand in centru nuanta verde-kaki, evoca apropierea de natura, un reper important pentru clientii nostri si un teritoriu unde vehiculele Dacia isi pun in valoare pe deplin capacitatile, asemenea emblematicului Duster.

O serie de culori secundare completeaza gama:

  • trei culori din sfera „terestru-mineral” – kaki inchis, culoarea teracotei si nuanta nisipului
  • doua culori contrastante – un portocaliu si un verde intens