Doua noi modele de masini Citroen sunt pe lista de noutati ale brandului francez in 2022: Citroen C5 X si Citroen C5 Aircross facelift.

In 2021, noutatile Citroen au fost noua generatie Citroen C4, Citroen e-C4, Citroen e-SpaceTourer, Citroen e-Jumper si Citroen e-Berlingo.

Citroen C5 Aircross a primit la inceputul acestui an un facelift, cu imbunatatiri estetice. Acestea includ o parte frontala redesenata si un habitaclu revizuit. Modelul francez porneste de la 29.700 de euro cu TVA si este disponibil inclusiv intr-o versiune plug-in hybrid cu 225 de cai putere (45.700 euro cu TVA).

Modelul dispune de propulsorul pe benzina de 1.2 litri 130 CP, cuplat la o transmisie manuala sau una automata cu 8 rapoarte si de un motor diesel de 1.5 litri 130 CP.

Lista de dotari include aer conditionat manual, faruri ECO LED, lumini de zi LED, senzori de parcare spate, jante cu diametrul de 17 inch, pachetul Color Glossy Black si ecran central de 8 inch. Suspensia Citroen Advanced Comfort si pachetul Safety sunt standard pe versiunea de baza.

Tot anul acesta, Citroen a lansat un nou model plug-in hybrid, cu un design ce imbina caroseria de tip sedan si break.

Citroen C5 X, fastback din segmentul D, are un pret in Romania de 33.400 euro cu TVA pentru propulsorul pe benzina de 1,2 litri 130 CP si de 46.900 euro cu TVA pentru plug-in hybrid, in echiparea Feel Pack.

Cu o putere de 225 CP, motorizarea plug-in hybrid ofera o pornire silentioasa, o rulare cu zero emisii de CO2 si posibilitatea de a rula 55 km (WLTP) in modul ZEV, la viteze de pana la 135 km/h. Timpul de incarcare al bateriei este de o ora si 40 de minute. Pentru versiunea hibrida, francezii au preferat propulsorul de 1,6 litri benzina.

Cu propulsorul de 1,6 litri benzina 180 CP, noul Citroen C5 X costa de la 37.800 euro cu TVA. Echiparea este Shine.