FlixMobility, Freudenberg si ZF vor construi primul autocar pe distante lungi alimentat cu hidrogen din Europa. Dezvoltarea unui sistem cu pile de combustie va inlocui complet motorul diesel.

FlixMobility intentioneaza sa testeze si sa lanseze primele autocare echipate cu pile de combustie pe baza de hidrogen pentru calatoriile pe distante lungi pana in anul 2024.

In medie, fiecare calatorie cu autocarul pe o distanta de 400 km reduce cu aproximativ 6,6 kg de emisii de CO2 per pasager prin inlocuirea autoturismului personal cu autocarul pe distante lungi. Cu toate acestea, inca nu s-a gasit o solutie practica pentru operarea complet neutra din punct de vedere al emisiilor de carbon in cazul flotelor de autocare interurbane in serviciul regulat. Din aceasta cauza FlixMobility si-a propus sa dezvolte o solutie inovatoare de mobilitate alaturi de Freudenberg Fuel Cell e-Power Systems si ZF Friedrichshafen AG.

Un singur pasager contribuie la emiterea a 26 de grame de dioxid de carbon pe kilometru parcurs cu autocarul. Amprenta de carbon pentru o calatorie cu autocarul pe ruta Bucuresti - Sofia este de pana la opt ori mai redusa in comparatie cu o calatorie cu avionul.

Potrivit calculelor atmosfair, un pasager care calatoreste cu autocarul pe aceasta ruta va avea o amprenta de 10.9 kg/CO2 in momentul in care opteaza pentru autocar. In comparatie, impactul asupra mediului creste la 27 kg/CO2 in cazul calatoriei cu trenul, la 57.7 kg/CO2 pentru calatoriile cu autoturismul si la 88.6 kg/CO2 daca aleg calatoriile cu avionul.

In timp ce autocarele alimentate cu hidrogen functioneaza deja pe rutele din interiorul oraselor, solutiile pentru autocarele cu hidrogen pe distante lungi lipsesc inca, din cauza naturii extrem de solicitante a operatiunilor.

Autocarele FlixBus parcurg anual aproximativ 200000 km, cu distante de pana la peste 1000 km pe zi si, de obicei, cu opriri scurte. In functie de numarul de soferi implicati in timpul unei calatorii, autocarul va trebui sa faca o pauza legala dupa 4,5 ore de condus, echivalentul a aproximativ 450 km. Din acest motiv, orice alternativa de autocar diesel ar trebui sa fie capabila sa parcurga cel putin 500 de kilometri inainte de realimentare.

Hidrogenul este cel mai raspandit element din univers. Tehnologia pe baza de celule de combustibil este o forma de propulsie electrica sustenabila, transformand hidrogenul intr-o sursa atractiva de energie pentru viitorul mobilitatii.

Printre beneficii se numara autonomia sporita si timpul scurt necesar pentru alimentare. In plus, deoarece celula de combustibil genereaza numai apa ca emisie, aceste autobuze vor fi neutre din puncte al emisiilor de CO2. Pentru ca in viitor autobuzele cu hidrogen sa fie complet lipsite de emisii, FlixMobility intentioneaza sa utilizeze numai combustibili verzi.