Ford a prezentat cea de-a doua generatie Ranger Raptor, cea mai performanta versiune a modelului Ranger. Noul Ranger Raptor este primul model din gama Next-Gen Ranger care va fi lansat in Europa, livrarile catre clienti incepand din ultimul trimestru al anului 2022.
Noul Ranger Raptor dispune de un nou motor EcoBoost V6 pe benzina de 3,0 litri twin-turbo, setat de Ford Performance pentru a produce 288 CP si 491 Nm.
Noul motor ofera o crestere uriasa a puterii fata de actualul motor diesel biturbo de 2,0 litri, care va continua sa fie disponibil pe anumite piete in Next-Gen Ranger Raptor din 2023.
Motorul EcoBoost V6 twin-turbo de 3,0 litri are un bloc de cilindri compact din fier-grafit, mai rezistent cu 75% comparat cu fierul utilizat in versiuni conventionale. Ford Performance s-a asigurat ca motorul ofera un raspuns imediat la acceleratii, iar un sistem anti-lag creat pentru curse, similar cu cel vazut pentru prima data la Ford GT si apoi la Focus ST, permite un raspuns motor extrem de rapid.
Noul sistem anti-lag mentine turbina la rotatie ridicata pana la trei secunde dupa ce soferul reduce acceleratia, permitand o reluare mai rapida a presiunii de supraalimentare si acceleratii imediate la iesirea din viraje sau la trecerea de la o treapta la alta atunci cand soferul calca pedala de acceleratie.
Motorul este programat cu un profil individual de amplificare a supraalimentarii pentru fiecare dintre treptele transmisiei automate cu 10 rapoarte, pentru performante optimizate. Un sistem de evacuare activ, controlat electronic, amplifica nota motorului in patru moduri selectabile.
O serie de ranforsari specifice versiunii au fost adoptate pentru montantul C, bena si roata de rezerva. De asemenea, sasiul are cadre unice pentru arcuri, amortizoare si suportii de soc din spate pentru ca Ranger Raptor sa poate face fata in cele mai dificile conditii din teren accidentat.
Pentru prima data, Ranger Raptor primeste un sistem avansat de tractiune integrala, cu o noua cutie de transfer cu doua trepte, controlata electronic, combinata cu diferentialele blocabile fata si spate.
Exista sapte moduri de condus selectabile, inclusiv modul Baja orientat spre off-road extrem, care configureaza sistemele electronice ale vehiculului pentru performante maxime in timpul incursiunilor in teren accidentat la viteze mari.
Fiecare mod de conducere selectabil ajusteaza un numar de elemente de la motor si transmisie, la sensibilitatea si calibrarea ABS-ului, comenzile de tractiune si stabilitate, actionarea supapei de evacuare, directia si raspunsul clapetei de acceleratie.