Ford Pro spune ca noul E-Transit Custom, complet electric, intra in productie in 2023. Acesta este primul dintre patru alte vehicule comerciale complet electrice pe care Ford Pro le va introduce pana in 2024.

Arhitectura complet electrica a lui E-Transit Custom, ajuta la atingerea unei autonomii de pana la 380 km, incarcare rapida 3 DC si capacitate completa de remorcare.

Printre functiile dezvoltate se remarca tehnologia ProPower Onboard care ofera o priza ce ofera curent pentru instrumente, lumini si dispozitive externe.

E-Transit Custom este un vehicul de lucru pe care companiile de toate dimensiunile vor fi mandre sa-l aiba ca partener de incredere pentru afacerea lor. Dispunand de proportii echilibrate, o atitudine puternica si iluminare completa cu LED-uri, noul model va stabili un nou etalon de design distinctiv in segmentul de o tona.

„Cea mai bine vanduta autoutilitara din Europa tocmai a devenit electrica si este sustinuta de ecosistemul unic Ford Pro de servicii de crestere a productivitatii”, a declarat Hans Schep, director general, Ford Pro, Europa.

Versiunea complet electrica a lui E-Transit Custom va intra in productie in a doua jumatate a anului 2023 – parte a celei mai extinse game Transit Custom. Mai multe detalii cu privire la produs vor fi oferite in luna septembrie.

Toate variantele Transit Custom vor fi construite de Ford Otosan – joint venture-ul Ford din Turcia – in locatia din Kocaeli, locul de productie al Transit-ului european, livrat ca parte a investitiei de 2 miliarde de Euro anuntate anterior de Ford Otosan in fabricile sale.

Ford, SK On Co., Ltd. si Koç Holding au semnat recent, de asemenea, un memorandum de intelegere pentru un joint venture, pentru a crea una dintre cele mai mari fabrici de baterii pentru vehicule comerciale din Europa, vizand ca startul productiei sa aiba loc la mijlocul deceniului, capacitate anuala fiind in intervalul de la 30 la 45 gigawati ora.