Nu puține sunt situațiile în care transportatorii danezi nu mai raportează furtul de motorină din camioane la poliție deoarece aceștia nu mai cred că problema poate fi rezolvată de poliție, potrivit publicației daneze lastbilmagasinet.dk.

În aprilie, mai mulți șoferi locali de tir au prins doi români care scoteau combustibil din mașinile aflate în parcare. În timpul acţiunii, un șofer local l-a rănit pe unul dintre români, iar instanța l-a condamnat ulterior la închisoare pentru vătămare corporală, decizie care a provocat un val de indignare în rândul transportatorilor, deoarece autoritățile nu fac nimic pentru a-şi proteja cetățenii. Ulterior, în iunie și iulie, s-a observat o creștere a numărului de furturi de combustibil atât din camioane, cât și din rezervoare aflate în curţile companiilor de transport. Vorbim deja despre zeci de cazuri în care transportatorii pierd sute de litri de motorină.

Chiar dacă poliția înregistrează toate raportările de furt, în practică, niciodată nu există suficiente dovezi pentru a identifica intrușii, iar aceştia rămân nepedepsiți. Poliția vine doar cu recomandări privind adoptarea unor măsuri de siguranţă, precum închiderea capacului rezervorului de combustibil cu o încuietoare mecanică sau parcarea camionului într-o zonă protejată sau în locuri aglomerate.
În urma nemulțumirilor, publicația lastbilmagasinet.dk a efectuat un sondaj în rândul transportatorilor danezi. Din cei 859 de șoferi intervievaţi, aproximativ 50% au declarat că li s-a furat motorină din mașină, iar aproximativ 10% că li s-a furat de două sau mai multe ori.

Asociațiile industriei daneze au postat o declarație comună în care atrag atenţia că furtul de motorină de la companiile de transport a devenit din nou un subiect de discuție. Această problemă este bine cunoscută, dar mulți transportatori aleg să nu raporteze furturile, deoarece acţiunea nu dă roade, așa că datele poliției arată cel mai probabil doar "vârful aisbergului". Potrivit asociațiilor, merită raportat orice furt de motorină, chiar dacă o companie are impresia că declarația sa se va îngropa într-o grămadă de astfel de cazuri nerezolvate. „Poliția și alte autorități sunt conștiente că furtul de combustibil nu e doar un incident singular, comis de amatori cu o canistră și un furtun. Cele mai multe cazuri sunt efectuate de grupuri organizate, cu echipamentele necesare, care au rețele de distribuție și cumpărători. Astfel de organizații funcționează de obicei indiferent de locația geografică și de granițele naționale. Investigarea unor astfel de cazuri este complexă și trece neobservată, dar poate avea un rezultat puternic.

Fiecare raportare poate aduce o nouă informație. Raportați furturile de motorină – schimbați lumea în bine!“, este mesajul asociaţiilor.