SUV-ul Volvo EXC90, versiunea electrica a modelului Volvo XC90, a aparut pe internet in imagini brevetate. Fotografiile au fost difuzate pe Worldscoop, un forum popular pentru pasionatii de masini europene.

Acest lucru vine la scurt timp dupa depunerea unei marci inregistrate de Volvo pentru numele de Volvo EXC90.

Judecand dupa proportiile modelului din imagini, acesta pare a fi noul Volvo EXC90. Intrucat in partea din fata lipseste grila specifica masinilor pe combustie sau hibride, cu siguranta noul SUV este un model 100% electric.

In plus, modelul din imagini are multe dintre elementele modelului electric Polestar 2.

Volvo a declarat anterior ca succesorul lui XC90 va fi complet electric. Producatorul auto a mai mentionat ca va avea un alt nume.

„EXC90” va dispune de tehnologia LiDAR dezvoltata de partenerul lui Volvo, Luminar. Prefigurat de Volvo Concept Recharge, EXC90 va fi unul dintre putinele SUV-uri electrice de dimensiuni mari la vanzare.

Desi exista o abundenta de crossovere electrice pe piata, in prezent exista doar doua SUV-uri electrice cu trei randuri de scaune (7 locuri) disponibile in America de Nord: Rivian R1S si Tesla Model X.

Anul viitor, alte doua SUV-uri electrice cu 7 locuri vor ajunge in SUA – SUV-ul Mercedes EQS si VinFast VF9.

EXC90 va fi vandut initial impreuna cu modelul pe combustie XC90, care va primi un facelift. Cu toate acestea, pe termen lung, EXC90 isi va canibaliza probabil versiunea cu motor pe combustie.