Automobilul BMW i3 cu numarul 100.000 a iesit de pe linia de productie a uzinei din Leipzig in octombrie, la patru ani de la primul exemplar care a iesit pe portile fabricii. Acest model este in Romania lider de vanzari in segmentul de masini electrice.
Compania a pus in functiune spatiul de stocare energie pe baterii BMW la Leipzig, care va conecta pana la 700 de baterii de inalta capacitate preluate de la modele BMW i3. Sistemul de stocare pe baterii la scara larga de la uzina din Leipzig va oferi un al doilea ciclu de viata bateriilor montate anterior in automobile BMW i3 si le va utiliza in mod profitabil intr-un model de business sustenabil, bazat pe energie.
"Suntem mandri ca automobilul BMW i3 cu numarul 100.000 construit a fost produs de uzina din Leipzig. In 2025, vom oferi clientilor un total de 25 de modele cu tren de rulare electrificat", au spus reprezentantii BMW.
Productia de serie a BMW i3 a inceput in septembrie 2013. BMW Group a investit un total de 400 de milioane de euro in productia modelelor BMW i la locatia Leipzig si a creat peste 800 de locuri de munca. Productia zilnica actuala a BMW i3 este de peste 120 de unitati, cu un volum anual de productie de 26.631 de automobile in 2016.
Productia de serie a BMW i8 a inceput in mai 2014, iar in 2016 au fost livrat un total de 2.783 de automobile BMW i8. Productia celui mai de succes automobil sport plug-in hybrid din lume este, in prezent, de 8-10 unitati pe zi. Urmatorul membru al familiei BMW i, BMW i8 Roadster, va fi lansat pe piata in 2018.
In Romania, BMW a livrat pana in luna septembrie 78 de automobile electrificate, electrice si plug-in (o crestere de 129,4% fata de aceeasi perioada a anului trecut). In primele 9 luni ale anului, aproximativ 1 din 3 modele electrificate au fost astfel BMW sau MINI, cu piata totala ajungand in romania la 239 de unitati.
BMW i3 a beneficiat de sustinerea programului guvernamental Rabla Plus si s-a dovedit un automboil deosebit de atractiv in special pentru achizitiile corporate. 49 de automobile BMW i3 au ajuns pana acum la clienti, dintre care 3 modele range extender. Este deja peste volumul inregistrat in tot anul 2016, de 37 de unitati. Avand in vedere ca programul Rabla Plus a functionat numai din vara acestui an, ultimele trei luni ale anului au potentialul sa egaleze voluml de livrari obtinut pana in luna septembrie. In plus, prelungirea programului Rabla Plus inseamna ca acum clientii pot achizitiona si noul model BMW i3s, cu primele livrari programate in luna decembrie.
In ceea ce priveste modelele plug-in hybrid, lider ramane BMW X5, cu 13 livrari in primele 9 luni ale acestui an, urmat de BMW i8, BMW Seria 2 Active Tourer 225xe si MINI Cooper SE Countryman, fiecare cu cate 4 unitati.